Banca Transilvania isi upgradeaza aplicatia de Internet Banking cu o serie de facilitati noi, printre care autentificarea cu amprenta si posibilitatea de a transfera bani catre un numar de telefon sau o adresa de email. Clientii bancii vor putea sa isi administreze din aplicatie si portofoliul de unitati de fond BT.

Banca a anuntat astazi ca aplicatia BT24 Mobile Banking si pagina online BT24 Internet Banking au un design nou, avand peste 100 de functionalitati.

Astfel, pe Mobile Banking, Banca Transilvania a lansat autentificarea cu amprenta. De asemenea, clientii isi pot plati facturile, inclusiv prin scanarea codului de bare, isi pot incarca cartelele telefonice si pot sa isi cumpere roviniete auto.

Aplicatiile BT24 ofera si posibilitatea de a transfera bani catre un numar de telefon sau o adresa de email, respectiv administrarea online a portofoliului de unitati de fond. Banca Transilvania este una dintre putinele banci din piata care permit transferul de bani catre un numar de telefon, printre care se numara ING si BRD.

Potrivit statisticilor BT, aplicatia de Internet Banking este folosita preponderent pentru transferul de bani, plata facturilor, iar BT24 Mobile Banking, pentru verificarea disponibilului din cont, plata facturilor, schimb valutar si pentru platile in lei.

"Avantajele aduse de tehnologie clientilor au generat o crestere semnificativa a numarului celor care folosesc BT24, in comparatie cu anul trecut, si anume: +30% Internet Banking, respectiv +75% Mobile Banking. In perioada ianuarie – iulie a.c., prin BT24 au fost realizate peste 11 milioane de tranzactii, ceea ce inseamna peste 8.000 de tranzactii/ora", se arata in comunicatul bancii din Cluj.

BT anunta ca are peste 900.000 de clienti inrolati in aplicatia de Internet Banking si peste 300.000 de clienti de Mobile Banking. Clientii care folosesc BT24 au intre 25 si 40 de ani, sunt cu studii cel putin medii, au timp liber limitat, sunt persoane pasionate de tehnologie, interesate de shopping si de banking online.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri