"In ianuarie, exportatorii au pierdut echivalentul a 200 de milioane de euro, datorita aprecierii leului, a declarat, pentru Jurnalul National, Mihai Ionescu, secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR). In noiembrie si decembrie, pierderile au fost de 80 de milioane de euro.

SLABICIUNE. Euro va incheia luna mai "slab" cu 1.200–1.300 de lei fata de 3 ianuarie, spun specialistii veniti ieri la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri din Sibiu (BMFMS), pentru a analiza piata contractelor futures, lansata aici cu sapte ani in urma. Contractele futures sunt utilizate tocmai pentru a acoperi riscurile financiare, inclusiv cele valutare, iar piata lor este supravegheata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).

NEINCREDEREA. "Exportatorii nu au incredere in aceasta piata, pentru ca este dominata de speculatori si prefera sa-si acopere pierderile prin importuri mai ieftine", spune Mihai Ionescu. In replica, Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest, spune ca este vorba de un cerc vicios. "Pe piata sunt si hedgeri (operatori care tranzactioneaza pentru acoperirea riscului – n.r.), desi nu asa multi cat ar fi normal. Sunt mai multi speculatori, tocmai pentru ca nu vin destui exportatori", adauga Pasol. "Este adevarat ca, din aceasta cauza, lichiditatea nu este destul de mare la Sibiu", spune, la randul sau, Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Bursa din Bucuresti va fuziona in curand cu Bursa sibiana.

IGNORANTA. "Valoarea tranzactiilor futures s-a dublat de la luna la luna de cand Banca Nationala nu mai intervine pe piata valutara. Vom declansa o campanie de marketing mai agresiva, pentru a constientiza managerii firmelor care au comert exterior", a declarat ieri Teodor Ancuta, presedintele BMFMS, raspunzand la o intrebare privind cauzele prezentei exportatorilor pe piata futures. "Adevarata cauza pare sa fie ignoranta, mai mult decat neglijenta", a adaugat Ancuta. Totusi, deocamdata, in aceasta luna s-au tranzactionat contracte futures leu-euro de peste 80 de miliarde de lei.

Citeste si:

In general, ponderea contractelor valutare este de 60%, restul fiind contracte de acoperire a riscurilor de investitie in actiuni listate la BVB.

DEZVOLTAREA. Bursa de la Sibiu intentioneaza sa deschida ringuri pentru cereale (la Braila), petrol si carcase (carne). "La majorarea de capital ne-au cumparat actiunile companii precum Cargill, Boromir, Spicul, Pan Grup si Galmopan, ceea ce inseamna ca marii operatori in domeniul cerealelor sunt in favoarea lansarii acestei piete", afirma Teodor Ancuta. Presedintele Bursei din Sibiu spune insa ca actionarii institutiei nu mai pot sustine aceasta dezvoltare numai din banii lor. "Noi nu am beneficiat de sprijinul statului, ca BVB. Este nevoie de un parteneriat public–privat, dar si de reglementari privind certificatul de depozit, autorizarea silozurilor si fondul de garantare, care nu exista in prezent", completeaza Teodor Ancuta.

DICTIONAR

Contractul futures este o obligatie asumata intr-o piata organizata, de a cumpara sau vinde un anumit activ (valute, actiuni, petrol, marfuri alimentare si de alt tip), la o anumita data in viitor, la pretul stabilit in momentul incheierii tranzactiei. Toate elementele contractului, cu exceptia pretului, sunt standardizate. Pentru a se asigura impotriva riscului, un operator mizeaza pe o tendinta opusa celei in virtutea careia a achizitionat sau a incasat sume in valute. Bursa de la Sibiu a beneficiat inca de la infiintare de asistenta si finantarea lui Thomas Curtean, Alexander Hergan, broker cu ani buni de experienta la cele doua mari burse de marfuri din Chicago.