Contractele dintre MSI si Microsoft:

In perioada 2004-2009 au fost incheiate contracte in valoare de 131,8 milioane de dolari.

In aprilie 2004, Secretariatul General al Guvernului (SGG) a cumparat de la Microsoft Ireland Operation Limited, prin Fujitsu Siemens GmbH Austria, 50.155 de licente in valoare de 54,5 milioane de dolari, acestea avand dreptul sa fie utilizate pana 2009. Plata catre Fujitsu Siemens GmbH Austria a fost facuta de catre SGG in 9 transe incepand cu anul 2005 pana la data de 15 aprilie 2009. Decizia semnarii unui astfel de contract a fost luata ca parte a campaniei desfasurate de Guvernul Romaniei pentru combaterea pirateriei software si respectarea dreptului de proprietate intelectuala.

Pe 2 noiembrie 2004, contractul a fost extins, prin actul aditional nr. 1 pentru licentele educationale. Contractul a fost semnat tot de SGG, iar secretariatul tehnic a fost asigurat de catre Ministerul Educatiei. Valoarea totala a acestui act aditional a fost de 19,3 milioane de dolari pentru 106.800 licente. Acestea aveau drept de utilizare intre 2004 si 2009. Plata catre Fujitsu Siemens GmbH Austria a fost facuta de catre SGG in 9 transe incepand cu anul 2005 pana la data de 15 aprilie 2009.

In 2008, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei a preluat competentele Secretariatului General al Guvernului, aferente contractului comercial de inchiriere de licente referitor la produsele Microsoft, incheiat la data de 15 aprilie 2004. Astfel, in iunie 2008, MCTI a semnat impreuna cu Fujitsu – Siemens GmbH Austria, actul aditional nr. 2. Valoarea totala a acestuia a fost de 31,1 milioane de dolari pentru 39.385. Acestea aveau drept de utilizare incepand cu anul 2006 pana in anul 2009 .

Tot in 2008 a fost incheiat actului aditional nr. 3 de modificare a actului aditional nr. 2. Acesta prevedea plata TVA catre Fujitsu Siemens Computers GesmbH Viena, sucursala Bucuresti .

De asemenea, in 2008, MCTI a semnat actul aditional nr. 4, valoarea acestuia fiind de 26,7 milioane de dolari pentru un numar de 63.799 licente. Acestea aveau drept de utilizare incepand cu anul 2007 pana in anul 2009. Suma nu a fost achitata din cauza unor deficiente constatate in actul aditional incheiat, cu efecte in derulare. Factura a fost stornata cu acceptul firmei.

De asemenea, incepand cu anul 2009 Fujitsu – Siemens GmbH Austria, titular al contractulelor comerciale, nu mai exista.

In perioada 2009-2012 au fost semnate contracte in valoare de 112 milioane de euro. Din aceasta suma, circa 13 milioane de euro trebuie sa fie platiti in 2013.

In august 2009 a fost incheiat un acordul cadru intre Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) si asociatia contractanta formata din D-CON.NET AG, in calitate de lider, D-CON.NET GMBH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweiz AG si Dim Soft.

In baza acestuia au fost incheiate urmatoarele contracte acte aditionale:

In septembrie 2009 a fost incheiat un contract in valoare de 90,1 milioane de euro, acesta fiind valabil pana la 30 septembrie 2012. Contractul avea ca obiect inchirierea cu optiune de cumparare a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft pentru institutiile administratiei publice centrale. Platile s-au efectuat in 3 transe egale, a cate 30 de milioane de euro anual, intre 2010 si 2012.

In august 2011
a fost semnat un contract de 13,9 milioane de euro, valabil pana la data de 31 decembrie 2012. Contractul avea ca obiect inchirierea de produse software Microsoft (aproape 180.000 de licente prodesk top si in jur de 6.800 de licente Windows Server standard 2008) pentru Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Platile s-au efectuat in 2 transe anuale: de 3,74 milioane de euro in 2011 si de 5 milioane de euro in 2012. Ultima transa de plata, de 5 milioane de euro trebuie sa fie plata anul acesta

In decembrie 2012, in urma negocierilor purtate cu Microsoft Romania si resellerul D-CON.NET AG, s-a incheiat un act aditional la cel incheiat in august 2011, prin care s-a prelungit termenul de utilizare a licentelor educationale pana la finalul lui 2013. De asemenea, s-au modificat cantitatile initiale la cantitatiile efectiv utilizate ( pentru 107.779 licente prodesk top si 5.318 licente Windows Server standard 2008 ), fara plati suplimentare fata de prevederile contractului initial.

Citeste si:

De asemenea, a fost incheiat contractul de furnizare produse cu nr. 54/2012, subsecvent Acordului –cadru de furnizare produse nr. 32/2009, pentru perioda octombrie-noiembrie-decembrie 2012. Valoarea acestuia este de 7,98 milioane de euro, iar plata se va efectua in 2013.

“Furnizorul s-a obligat sa livreze achizitorului, sub forma inchirierii pe o durata de maxim 3 luni (pentru perioada 01.10.2012-31.12.2012) cu optiune de cumparare, drepturile neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft. Numarul de licente produse Microsoft sunt cele utilizate la data de 30.09.2012, conform raportarilor transmise de institutiile publice beneficiare. Achizitorul isi poate exprima optiunea de cumparare definitiva (buy-out) pentru produsele software care fac obiectul prezentului contract oricand pe durata de valabilitate a Acordului cadru de furnizare nr. 32/2009”, scrie in datele furnizate de MSI.

Contract de 33,2 milioane de euro pentru perioada 2013-2015. Inca nu a fost finalizat

Tot in decembrie 2012 a fost incheiat un actul aditional la acordul – cadru mentionat mai sus, prin care s-a stabilit cumpararea definitiva (buy-out) pentru produsele software. In baza acestui act aditional s-a stabilit ca in termen de 30 de zile de la aprobarea bugetului de stat pe anul 2013, sa se incheie contractul subsecvent avand ca obiect cumpararea definitiva (buy-out) pentru produsele software care fac obiectul contractului. Contractul nu a fost inca finalizat. Acesta are o valoare de 33,2 milioane de euro, iar platile urmeaza sa fie facute in perioada 2013-2015, in transe egale anuale de 11,08 milioane de euro.

In baza acestui act aditional la Acordul cadru, s-a primit din partea Microsoft notificarea prin s-a atestat faptul ca incepand cu data de 01.01.2013 s-a acordat achizitorului dreptul neexclusiv de utilizare pentru durata nelimitata( licenta perpetua) pentru produsele software ai caror utilizatori vor fi institutiile publice beneficiare.

Un control mai mare asupra achizitiilor?

In octombrie 2012, la initiativa Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale ( actualul Minister pentru Societatea Informationala- MSI) a fost constituita o Comisie interministeriala , formata din reprezentanti ai MSI, Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Ministerului Public , Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Apararii Nationale, Serviciului Roman de Informatii, Serviciului de Informatii Externe, Serviciului de Telecomunicatii Speciale, Institutului National de Cercetare –Dezvoltare in Informatica –ICI , constituita pentru :

• evaluarea optiunilor strategice cu privire la incheierea unui nou parteneriat cu Microsoft

• negocierea in vederea asigurari licentelor necesare institutiilor publice pentru perioada octombrie-decembrie 2012 si pentru perioada incepind cu data de 01.01.2013 prin activarea optiunii de cumparare definitiva

• Solutionarea situatiei licentelor destinate sistemului educational

WSJ: Microsoft a oferit mita pentru castigarea de contracte software. Ce spun oficialii Microsoft si cei ai MSI

MSI a oferit datele despre contractele incheiate intre institutie si Microsoft dupa ce in editia din 19 martie, cotidianul The Wall Street Journal a scris ca producatorul de software a oferit mita prin partenerii sai (consultanti si reselleri) catre oficiali ai Guvernului din Romania, Italia si China pentru a-si asigura castigarea de contracte software.

Dupa ce a cercetat contractele incheiate intre MSI si Microsoft incepand din 2004, oficialii institutiei au afirmat ca in urma analizei nu reiese ca informatiile aparute in WSJ ar fi valide.

Pe de alta parte, pozitia Microsoft Romania este aceeasi cu cea la nivel global, afirmatie in care este citat John Frank, vicepresedinte si consilier general al Microsoft.

„Ca si in cazul altor companii mari cu operatiuni in toata lumea, suntem din cand in cand sesizati cu astfel de suspiciuni privind posibile abateri ale angajatilor sau partenerilor de afaceri si le verificam sub toate aspectele, indiferent de sursa. De asemenea, investim puternic in activitati preventive de training, monitorizare si de audit pentru a ne asigura ca operatiunile noastre comerciale din toata lumea indeplinesc cele mai inalte standarde legale si etice”, a afirmat John Frank, vicepresedinte si consilier general adjunct in cadrul Microsoft.