Operatorul european de telefonie mobila Orange a anuntat la inceputul acestei luni ca va oferi in curand servicii 'quadruple-play', devenind astfel primul jucator de pe piata care trece aceasta noua granita: telefonie fixa, mobila, TV si conexiune la Internet reunite sub aceeasi cupola. Astfel, clientii Orange vor putea opta pentru totate serviciile companiei, telefonie fixa, telefonie mobila, conectare la Internet si servicii de transmiune TV, serviciile oferite de France Telecom, compania mama a operatorului de telefonie mobila, urmand sa fie taxate pe factura Orange.

Ce se intampla in Romania? Televizorul a devenit omniprezent, peste 14 milioane de romanii au un telefon mobil iar numarul celor care au navigat pe Internet in luna mai se apropie de sase milioane. Care ar fi deci urmatorul pas pentru un jucator din industria de profil pentru a isi asigura cresterea pe o piata cu o competitivitate tot mai ridicata care coboara preturile constant?

Cablistii isi pun telefon fix si navigheaza pe Internet

Romania, ca si majoritatea Globului, se afla in acest moment in era triple-pay: servicii de televiziune, transmisie de date si servicii de voce, prin telefonia fixa sau mobila. Anul trecut piata de comunicatii din Romania s-a situat la aproximativ 3,5 miliarde de dolari, castigatorii fiind jucatorii specializati pe serviciile de voce: Romtelecom, Orange si Vodafone. Jucatorii mai mici au inteles repede acest model si au inceput sa ofere si alte tipuri de servicii decat cele cu care au pornit la drum.

UPC Astral si RCS&RDS, cei mai mari operatori de cablu, au intrat pe piata de telefonie fixa, muscand din cota Romtelecom. RDS.Tel a adunat spre exemplu pana in acest moment 450.000 de utilizatori, potrivit lui Valentin Popoviciu, Corporate Sales Manager in cadrul RCS&RDS. Tinta celor doi jucatori in viitorul apropiat este extinderea retelelor de fibra optica si astfel a pachetelor triple-pay de Internet, cablu TV si telefonie fixa.

UPC Astral va pune in perioada urmatoare pret pe diversificarea continutului si pe crestere. “UPC considera ca o strategie consistenta pe toate platformele aduce valoare. Avem nevoie de continut pe toate platformele”, a declarat, in cadrul conferintei Telecom 2006, Dinu Malacopol, B2B Director UPC Astral. In plus, acesta considera ca serviciile TV de inalta calitate vor avea cerere in cativa ani pe piata romaneasca si ca acesta este urmatorul pas firesc. “Sunt sigur ca PVR-ul sau HDTV-ul vor avea succes. Toate au fost testate pe alte piete si au avut succes. In cativa ani vom ajunge acolo”, a declarat Malacopol pentru Wall-Street.

Insa nu toti ramanii se pot bucura de revolutia cablistilor. In mediul rural televiziunea prin cablu inca nu a ajuns la un grad mediu de penetrare si deci nici nu poate fi vorba de o alternativa la serviciile de telefonie fixa deja existente pe piata sau mai mult, de conexiune la Internet. “In mediul rural nu exista potential financiar: investitiile necesare ar fi foarte mari, puterea de cumparare este mica... Nu ar exista un return”, a explicat pentru Wall-Street Dinu Malacopol.

Citeste si:

Noua frontiera a telefoniei mobile: 3G

Romanii au vorbit anul trecut peste 17,5 miliarde de minute, din care, potrivit datelor Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii (ANRC), peste 53% au reprezentat apeluri efectuate in retelele de telefonie mobila. Orange Romania si-a crescut dupa primul trimestru numarul de clienti cu 34% atingand o cota de peste 7,1 milioane, iar Vodafone Romania a raportat un numar de clienti de peste 6,38 milioane. Insa noul venit Cosmote a atacat in forta piata cu o strategie bazata pe oferte promotionale la preturi scazute, reusind atinga putin peste 275.000 de clienti.

Competitia creste in continuare tragand preturile in jos in timp ce piata inca nu a atins un nivel de saturare. Serviciile de transmisie de date reprezinta o noua nisa pe care operatorii de telefonie mobila incearca sa o acapareze. Vodafone ofera servicii 3G din aprilie 2005, raportand peste 135.000 de clienti. Orange a lasant recent serviciile 3G in Timisoara si Bucuresti, Richard Moat, CEO Orange Romania, anuntand ca peste 25.000 de clienti au ales serviciile companiei.

Visul suna frumos: deja cei doi operatori transmit programe ale mai multor posturi de televiziune, existand si posibilitatea de a primi in timp real mail-uri folosind tehnologia Blackberry sau realizarea de apeluri video. Preturile sunt inca mari, dar scoaterea la inceputul toamnei a doua noi licente 3G va duce la cresterea competitiei si in timp la scaderea tarifelor.

Romtelecom forteaza pe Internet

Mamutul Romtelecom, care detine o suprematie incontestabila pe segmentul telefoniei fixe,a inceput sa isi indrepte privirile si inspre alte segmente, si anume spre conexiunile broadband. Desi Romtelecom a inregistrat o scadere usoara a numarului de clienti pe segmentul de telefonie fixa (3,85 milione de clienti la finele primului trimestru din 2006, in scadere cu 10,4%), compania a atras deja 50.000 de clienti pe segmentul de transmisie de date, iar planurile de viitor sunt mari. “Estimam ca pana la sfarsitul anului 2006 vom avea 150.000 clienti pentru Internet de banda larga," a declarat recent director executiv comercial Romtelecom, Pieter Bakker. Pe termen mediu planurile Romtelecom sunt si mai abitioase, fosta companie de stat tintind un numar de 500-600.000 clienti pentru Internet broadband la finalul anului 2007.

Peisajul actual arata ca jucatorii cei mari au ales sa isi dezvolte serviciile oferite clientilor, pentru a rezista pe piata si pentru a sustine o crestere constanta. Pacheteke triple-pay se indreapta incet inspre ceva de la sine inteles, chiar si pe piata romaneasca, si atunci nu ramane sa ne intrebam decat daca Orange va avea succes pe piata internatinoala si cand va fi facut urmatorul pas si pe piata autohtona.