Gigantul american de internet Google a initiat, marti, un turneu european de reuniuni publice despre "dreptul la uitare" si eliminarea de link-uri la cerere, in conformitate cu controversata decizie din luna mai a Curtii Europene de Justitie (CEJ), potrivit AFP, potrivit Mediafax.

Reprezentantii Google, care, la nivel european, primesc zilnic aproximativ 1.000 de cereri de eliminare din cautari a unor link-uri, au spus ca vor sa gaseasca prin intermediul acestor discutii un echilibru "intre dreptul persoanelor la uitare si dreptul publicului de a fi informat". Un comitet de zece experti trebuie sa audieze persoane si organizatii preselectionate pe site-ul dedicat acestei initiative. Turneul de consultari initiat de Google a inceput marti, la Madrid. Reuniuni consultative vor avea loc si la Roma (miercuri), Paris (25 septembrie), Varsovia (30 septembrie), Berlin (14 octombrie), Londra (16 octombrie) si Bruxelles (4 noiembrie), conform site-ului dedicat acestui sir de evenimente,

Din comitetul de experti fac parte: Luciano Floridi, profesor de filosofie si etica la Universitatea Oxford, Sylvie Kauffmann, directorul editorial al cotidianului francez Le Monde, Lidia Kolucka-Zuk, directorul executiv al asociatiei Trust for Civil Society in Europa Centrala si de Est, Frank La Rue, specialist in drepturile omului, José-Luis Piñar, doctor in drept, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, membru al Parlamentului german si fost ministru al justitiei in aceasta tara, Peggy Valcke, profesor-cercetator la Universitatea KU Leuven din Belgia, Jimmy Wales, fondatorul enciclopediei participative online Wikipedia, Eric Schmidt, presedintele executiv al Google, si David C. Drummond, care s-a alaturat Google in 2002 si este responsabil cu dezvoltarea companiei si cu chestiunile juridice.

Citeste si:

Reprezentantii Google au anuntat ca au fost invadati de solicitari de eliminare din cautari a unor link-uri ca urmare a deciziei CEJ. Din mai pana pe 18 iulie, Google a primit peste 91.000 de solicitari de stergere din cautari a 328.000 de linkuri, a declarat un reprezentant al Google. Din Romania, Google a primit 932 de cereri de eliminare din cautari a 4.611 linkuri, in baza "dreptului de a fi uitat". Aceste solicitari au fost primite in perioada 29 mai - 30 iunie, dupa cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentantii Google Romania. Insa, Google a raspuns pozitiv la peste 45.000 de cereri de eliminare din cautari a unor linkuri, in baza "dreptului de a fi uitat", in conformitate cu decizia CEJ.

Potrivit reprezentantilor companiei, au fost primite solicitari de eliminare din cautari a unor linkuri care vizau informatii referitoare la caziere judiciare, fotografii care surprindeau persoane in ipostaze jenante, comentarii agasante si injurii, acuzatii aduse unor persoane in urma cu decenii, articole de presa. Operatorul celui mai utilizat motor de cautare din lume a infiintat site-ul si o comisie de experti pe 29 mai, pentru a respecta o decizie a Curtii Europene de Justitie (CEJ) conform careia utilizatorii pot cere Google si altor motoare de cautare pe internet sa stearga din rezultatele cautarilor online unele link-uri catre stiri, decizii judecatoresti si alte documente care contin informatii inadecvate, irelevante si care incalca dreptul la viata privata. Astfel, Google a publicat pe internet un formular care poate fi accesat de orice persoana din Europa care doreste sa solicite eliminarea anumitor rezultate ce apar pe acest motor de cautare. Compania Google a precizat la momentul respectiv ca nu va sterge toate aceste linkuri, ci va analiza fiecare cerere in parte si va decide in functie de relevanta fiecareia.