“Circa 60% din laptop-urile vandute pe piata din Romania sunt echipamente ieftine, cu preturi de cel mult 400 de euro, lucru care ne pozitioneaza chiar si sub piata din Bulgaria, acolo unde clientii sunt mai orientati spre dispozitive premium, al caror pret de achizitie este mai mare”, a declarat Constantin Balmus (foto cover), general manager al operatiunilor Acer in Romania.

Potrivit acestuia, preturile unor astfel de dispozitive pe piata din Romania sunt mult mai mici decat cele ale vecinilor nostri. “Consumatorul final din Bulgaria vrea un laptop mai performant decat cel din tara noastra, o piata pe care inca se prefera modelele mai ieftine. De la o piata la alta sunt consumatori diferiti, iar Romania este o piata in care se pune accentul pe echipamente cu preturi foarte-foarte mici”, a mai aratat Constantin Balmus, care apreciaza ca Romania este o tara cu un salariu mediu foarte mic, lucru care face ca sa existe consumatori care nu au PC-uri sau care folosesc laptop-uri extrem de ieftine.

“Laptop-ul a trecut printr-o perioada de glorie, dar acum isi revine si sunt increzator ca piata va reveni pe crestere in cursul anului viitor. In Romania avem utilizatori de produse premium si utilizatori pentru care nu conteaza foarte mult calitatea, aproape disparand clasa de mijloc, a acelora care cauta raportul dintre calitate si pret sau vor produse cu performante sporite”, a mai punctat Balmus.

Seful Acer Romania a mai aratat faptul ca pentru un producator, dar mai ales un retailer, inclusiv un echipament cu un pret de 3.000 de lei este foarte greu de vandut, asta ca sa nu mai vorbeasca de un ultrabook cu dotari premium al carui pret depaseste, in cele mai dese randuri, pretul de 7.000 de lei.

“Ultrabook-ul este un proiect interesant, dar care in Romania nu a prins, din pacate, din cauza ca puterea de cumparare este una scazuta. Conform datelor noastre, pana la 4% din totalul vanzarilor de portabile din Romania este reprezentant de ultrabook-uri, ceea ce este foarte putin, daca ne raportam la alte piete, cu atat mai mult cu cat vorbim de pietele din regiune. Sa vinzi un echipament de 7.000 de lei este cu atat mai dificil”, a mai aratat Balmus.

In opinia managerul Acer Romania, piata IT la nivel local este foarte competitiva. “Este o batalie a tuturor jucatorilor pe rafturile magazinelor, iar exitul Domo din retailul traditional ascute si mai tare lupta pe rafturile retailerilor ramasi in piata, pe acest segment”, a declarat Constantin Balmus.

Acer tinteste o cota de 20% pe piata laptop-urilor si vrea in top 3 la nivel local

Producatorul taiwanez de PC-uri Acer, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata echipamentelor desktop si portabile din lume, dar si la nivel local, tinteste o cota de piata de 20% pe piata laptop-urilor din Romania in cursul anului viitor, dupa ce a anuntat introducerea pe plan local a unui nou segment de business destinat pasionatilor de jocuri din Romania.

Acer vrea in top 3 al producatorilor de laptop-uri din Romania

Acer vrea in top 3 al producatorilor de laptop-uri din Romania

Citeste si:

Gama Acer Predator si indreptarea spre zona pasionatilor de jocuri va fi una din principalele directii ale grupului taiwanez la nivel local, dupa cum au declarat si reprezentantii companiei.

“Vrem ca anul viitor sa reintram in top 3 al producatorilor de laptop-uri pe piata din Romania si astfel tintim o cota de piata de 20% in 2016 pe acest segment. Ne asteptam ca piata sa dea semne de revenire, marcand o evolutie de 2-5%, o crestere bazata in cea mai mare parte pe revenirea consumului, ca urmare a masurilor de reducere a TVA, dar si a cresterilor salariale din mediul public, lucru care se va reflecta in vanzarile de la raft. (...) Un important factor de crestere va fi reprezentat si de noua gama de echipamente destinate pasionatilor de jocuri, care in primul an pe piata ar trebui sa inregistreze vanzari de jumatate de milion de euro”, a declarat Constantin Balmus, general manager al operatiunilor Acer in Romania.

In momentul de fata, producatorul taiwanez de echipamente portabile detine o cota de 15%, pe o piata care anul acesta va incheia in stagnare, la circa 550.000 de unitati.

O data cu introducerea noii game de echipamente pentru gaming, reprezenta locala a companiei asiatice se asteapta la un plus de 10% al veniturilor pentru anul 2016. “Anul acesta (2015 – n.red.) vom incheia la 23-24 de milioane de euro, o evolutie de circa 10% fata de anul anterior. In primele noua luni, cresterea Acer a fost peste evolutia pietei, iar evolutia de pana acum este in linie cu asteptarile. (...) Foarte importanta pentru domeniul in care suntem prezenti este evolutia din ultimul trimestru al anului, perioada campaniilor de reduceri de la finalul anului, dar si vanzarile din luna decembrie fiind decisive pentru evolutia pietei”, a mai aratat Constantin Balmus, care a punctat faptul ca pentru anul viitor tinta va fi aceea de a trece de 26 de milioane de euro in afaceri si un loc 3 in piata de portabile.

In business-ul Acer Romania, mai mult de 90% din afaceri sunt realizate doar de vanzarile de laptop-uri si portabile 2 in 1 (convertibile).

Acer este unul dintre cei mai mari producatori de PC-uri si echipamente portabile din lume si din Romania, pe o piata pe care concureaza cu Lenovo, HP, Dell, Asus sau Toshiba.