Presedintele Obama a incercat pe parcursul mandatului sau sa isi faca un aliat din cancelarul german Angela Merkel, dar a descoperit ca nu este usor sa o convinga sa se supuna vointei americane, potrivit Mediafax.

Cu cinci luni inainte de alegerile prezidentiale din SUA, miza este in crestere pentru Obama.

Inaintea summit-ului G20 si a unor reuniuni ale UE pe tema crizei, Obama ii cere lui Merkel sa ia masuri de oprire a dezintegrarii financiare a zonei euro, care i-ar pune in pericol propria campanie.

"Daca Europa face implozie, Obama nu va fi probabil reales. Totusi, sustinerea oricarui presedinte american nu va fi in atentia lui Merkel. Diviziunile despre ce ar trebui facut sunt fundamentale si publice", a declarat Gary Smith, director general al American Academy, centru de cercetari din Berlin care promoveaza legaturile trans-atlantice.

Ilustrand aceste temeri, Obama a avut pe 6 iunie discutii telefonice separate despre criza cu Merkel si premierul italian Mario Monti.

Intr-un comunicat al Casei Albe se arata ca la discutii s-a convenit ca este importanta "intarirea rezistentei zonei euro si a cresterii economice in Europa si in lume".

Obama s-a alaturat liderilor europeni care resping austeritatea bugetara promovata de Merkel.

Germania sustine proiectele care ar creste numarul locurilor de munca, dar Merkel nu este de acord cu propunerile de majorare a cheltuielilor sau de mutualizare a datoriilor tarilor din zona euro prin obligatiuni comune, chiar daca Grecia ar putea fi nevoita sa iasa din zona euro, iar Spania sa solicite ajutor pentru banci.

Citeste si:

Statele Unite ar putea fi mai vulnerabile la criza din Europa decat Germania, unde rata somajului, de 6,7%, este la cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani, iar cresterea economica a facut ca zona euro sa evite recesiunea.

"Un nou soc provenit din Europa are un potential mult mai mare sa aiba un impact asupra Statelor Unite decat asupra Germaniei. Daca am fi avut un somaj de 5%, contagiunea nu ar fi fost prea mare in SUA. Daca am fi avut o crestere mai solida a pietei muncii, un buget echilibrat, impactul crizei europene nu ar conta prea mult pentru investitori", a declarat Jacob Funk Kirkegaard, cercetator la Peterson Institute for International Economics din Washington.

Presedintele Rezervei Federale (Fed) a SUA, Ben Bernanke, a afirmat joi in Congres ca criza europeana "implica riscuri semnificative pentru sistemul financiar si economia SUA".

Casa Alba mentine presiunile pe liderii europeni, in conditiile in care Obama, Merkel si ceilalti oficiali din G20 se vor intalni in Mexic, pe 18-19 iunie, cu noua zile inaintea unui summit UE de la Bruxelles.

Obama sustine in campanie ca Europa tine in loc redresarea SUA. Dupa datele privind cresterea sub asteptari a locurilor de munca in luna mai si agravarea ratei somajului de la 8,1% la 8,2%, Obama a afirmat ca liderii europeni nu au facut destul pentru "dispersarea norului care pluteste deasupra Atlanticului".

Presedintele a spus in luna mai ca ce se intampla in Grecia are impact in Statele Unite, pentru ca oamenii de afaceri ezita sa investeasca daca vad incertitudinile care vin de peste Atlantic, pentru ca nu stiu daca incetinirea cresterii economiei mondiale va continua.

Economia Statelor Unite a inregistrat in perioada ianuarie-martie o crestere economica de 1,9%, sub estimarea initiala de 2,2%.