"Opt militanti dintre cei 30 arestati la bordul vaporului, sunt pe punctul sa fie expulzati si au semnat documente in acest sens", a declarat pentru AFP Sabine Haddad, o purtatoare de cuvant a Serviciilor de Migrare din cadrul Ministerului israelian de Interne.

"Intre acesti activisti se afla cinci greci, doi spanioli si un italian", a adaugat ea, fara sa ofere alte precizari, scrie Mediafax.

In total, 30 de persoane au fost arestate la bordul goeletei Estelle, dintre care trei sunt cetateni israelieni, iar 27 sunt straini. Trei femei se afla printre straini, a mai declarat Haddad.

Ea a precizat ca cei 19 straini detinuti, in continuare, au fost incarcerati "pentru 72 de ore" la Inchisoarea Guvion din Ramala, langa Tel Aviv, pana cand un judecator se va pronunta cu privire la expulzarea lor.

Citeste si:

Cinci membri ai Parlamentului European (PE) se aflau la bordul goeletei, si anume Sixto Iglesias (Spania), Sven Britton (Suedia), Aksel Hagen (Norvegia), Vangelis Diamandopoulos si Dimitris Kodelas (Grecia), dar si un fost deputat canadian, Jim Manly.

Cei trei cetateni israelieni urmau sa fie interogati de catre politie.

Goeleta Estelle a sosit sambata seara in portul Ashdod, dupa ce a fost abordata sambata dimineata de catre marina israeliana in apele internationale, in largul Fasiei Gaza.