Achizitia se inscrie in eforturile Beijingului de a-si asigura resursele de energie pentru economia in crestere accelerata, din ultimul timp. Actiunile sunt parte a ofertei initiale publice a Rosneft in valoare de mai multe miliarde dolari a companiei ruse.

Rosneft apartine, in proportie de 100% minus o actiune, grupului Rosneftegaz care la randul sau este controlat de Agentia federala rusa pentru gestionarea bunurilor publice. Aproximativ 70% din productia de 1,6 milioane barili de titei pe zi realizata de Rosneft provine de la Yuganskneftegaz. Operatiunea de cotare publica initiala a fost menita in principal strangerii fondurilor necesare pentru a achita imprumuturile de 8,5 miliarde dolari pe care Rosneft le-a contractat atunci cand a preluat controlul asupra monopolului OAO Gazprom, informeaza Rompres.

Pe de alta parte, grupul petrolier rus intentioneaza sa formeze o societate mixta in China, in anul curent, pentru a rafina titeiul rusesc, deschizand in acelasi timp o serie de benzinarii, a declarat presedintele executiv al Rosneft, Sergei Bogdanchikov. Societatea mixta locala va fi creata in China de Rosneft si compania chineza de stat China National Petroleum Corp. cu scopul de a extrage si rafina titeiul rusesc, urmand ca cele doua companii sa deschida si o serie de statii de alimentare cu carburant.