Salariul minim: pacatele lui si de ce nu este bun

Crestin-democratii cancelarului Angela Merkel au fost de acord cu introducerea salariului minim in cadrul acordului de coalitie cu Partidul Social Democrat. Stabilirea nivelului minim de salarizare din Germania a revenit pana acum sindicatelor si patronatelor, statul german fiind in prezent unul dintre cele sapte state din Uniunea Europeana unde nu exista un salariu minim la nivel national, noteaza Mediafax.

Salariul minim a facut obiectul multor controverse in Germania, liderii de afaceri avertizand ca efectul va fi un numar mai mic de locuri de munca, sau transferarea activitatilor de productie in alte tari, unde costul fortei de munca este mai scazut. Criticii masurii au mai avertizat ca introducerea salariului minim va face Germania mai putin competitiva.

Pe de alta parte, sustinatorii deciziei au fost nemultumiti de unele concesii, intre care o perioada de gratie de doi ani pentru unii angajatori, inainte de introducerea salariului minim. In plus, prevederea nu se refera la minori, stagiari, ucenici sau somerii de lunga durata, in primele sase luni de la reangajare.

Citeste si:

Pentru restul angajatilor, reglementarile intra in vigoare la 1 ianuarie 2015, iar salariul minim va fi revizuit anual, incepand din 1 ianuarie 2018. Legea necesita si acordul camerei superioare a Parlamentului, Bundesrat.

Si alte tari europene au modificat politica in domeniul salariului minim, precum Marea Britanie, care a anuntat in martie o majorare a acestuia cu 19 pence, la 6,5 lire sterline pe ora.

In luna mai, elvetienii au respins prin referendum o propunere de introducere a celui mai ridicat salariu minim la nivel mondial. Potrivit proiectului, angajatorii ar fi urmat sa plateasca un salariu minim de 22 de franci elvetieni pe ora (echivalent cu 25 de dolari, 15 lire sterliune, respectiv 18 euro).