Cadavrele au fost descoperite sambata si duminica in satul Langtang, situat la aproximativ 60 de kilometri nord de Kathmandu, pe o ruta de alpinism populara in randul occidentalilor. Intregul sat, care include 55 de case pentru alpinisti, a fost distrus de avalansa, au precizat oficialii, potrivit Mediafax.

"Voluntarii locali si personalul politiei cauta alte cadavre prin zapada de 1,8 metri", a afirmat Gautam Rimal, un ofiter din zona satului Langtang.
Printre persoanele decedate se afla si sapte cetateni straini, dar numai doi au fost identificati, a adaugat el. Numarul exact al persoanelor care se aflau in Langtang in momentul avalansei nu este cunoscut, dar potrivit unor oficiali, alte aproximativ 120 de persoane ar putea fi ingropate in zapada.

"Nu am putut ajunge in zona mai devreme din cauza ploii si a vremii innorate", a declarat Uddhav Bhattarai, un oficial local. Cutremurul din 25 aprilie a provocat moartea a 7.276 de persoane si ranirea altor 14.300, a precizat Guvernul din Nepal.

Citeste si:

Cel putin 18 persoane au murit pe Muntele Everest, unde s-au produs avalanse. Guvernul a anuntat luni ca nu a blocat accesul alpinistilor pe munte, desi ruta spre varf a fost avariata.

"Alpinistii de la tabara de baza nu cred ca ruta va fi reparata prea curand", a declarat Tulsi Prasad Gautam, un oficial din departamentul de turism din Nepal. "Este decizia alpinistilor si a organizatorilor care se afla la tabara de baza. Noi nu le cerem sa faca intr-un fel sau altul", a adaugat el.

Alpinistii platesc 11.000 de dolari fiecare pentru a urca pe Everest, iar pentru acest sezon erau inregistrati 357. Anul trecut, Guvernul a extins permisele cand echipele si-au abandonat expeditiile dupa o avalansa care a provocat moartea a 16 ghizi sherpa.

Sursa foto: Alpinisti, Himalaya / Shutterstock