Este cald si insorit in Siria, iar conditiile sunt perfecte pentru zborurile avioanelor de vanatoare si bombardamente, potrivit buletinului meteo difuzat duminica de televiziunea rusa de stat Rossiya 24. "Fortele aerospatiale ruse isi continua operatiunea in Siria. Expertii afirma ca momentul a fost ales foarte bine in ceea ce priveste vremea", a afirmat prezentatoarea.

In cadrul buletinului meteorologic, au fost prezentate inclusiv imaginile date publicitatii de Ministerul Apararii, care arata tinte din Siria bombardate de avioanele rusesti.

"Octombrie este o luna avantajoasa in Siria pentru zboruri", a mai spus prezentatoarea, notand ca viteza medie a vantului este de numai 2,4 metri pe secunda si ca ploua o data la zece zile. Desi sunt in medie 13 zile innorate, acest lucru "nu ar trebui sa fie un obstacol serios pentru operatiune", intrucat norii se afla in general la 4-6 kilometri deasupra solului si nu afecteaza sistemele de tintire.

Citeste si:

"In aceste conditii meteorologice, avioanele pot zbura pe sub nori pentru a efectua atacuri asupra obiectivelor de la sol si vor urca doar daca se inregistreaza focuri antiaeriene", a precizat aceasta, in fata unui grafic care prezenta un Suhoi-24 lansand bombe de la "altitudinea optima pentru tintire si bombardare", de 3-5 kilometri de la sol.

Potrivit prezentatoarei, furtunile de nisip ar putea pune in pericol campania aeriana rusa, dar acestea se inregistreaza rar in octombrie. Ea a subliniat ca dupa furtunile care vor avea loc spre sfarsitul acestei saptamani, vremea va fi in general senina si "ideala pentru zboruri militare" pentru restul lunii.

Sursa foto: Shutterstock