În Capitală, cererea de spații noi nu mai este la nivelul la care se afla înainte de pandemie, iar oferta suferă și ea în condițiile blocajului urbanistic. Numărul de proiecte mari de clădiri de birouri este unul mai mult decât modest, iar cea mai importantă inaugurare din acest an a fost a doua clădire din proiectul U Center de la Tineretului, dezvoltat de Forte Partners.

Piața spațiilor de birouri din România nu trece prin cea mai bună perioadă a sa. Efectele pandemiei au rămas, românii fiind mult mai încântați de ideea de a lucra de acasă sau de a veni doar câteva zile pe săptămână, iar companiile încearcă să-și atragă angajații la birou, în timp de dezvoltatorii încearcă să vină cu soluții și clădiri care să răspundă cerințelor clienților. Situație care este valabilă și în cazul U Center 2.

Forte Partners a finalizat lucrările de construcție în luna septembrie a acestui an, U Center 2 venind cu o suprafață totală închiriabilă de 35.000 de metri pătrați, fiind cel mai important proiect livat în Capitală în tot anul 2023.

De altfel, ținând cont de proiectele care sunt în plan în București în prezent, U Center 2 va rămâne cel mai mare proiect office livrat în București și pentru anii următori.

Prima fază a proiectului office U Center a fost finalizată în trimestrul al treilea al anului 2021, și este închiriată integral de clienți precum Booking Holdings, Endava, Lensa, Up România, BT, Neuroaxis, DCS plus și a fost vândută către Pavăl Holding în noiembrie 2022.

Proiectul este situat pe Calea Șerban Vodă, între parcurile Tineretului și Carol, iar printre chiriașii noii clădiri se află Auchan, cu un magazin la parter și compania de livrări Glovo.

Am vizitat clădirea, unde am fost întâmpinați de Stephen Burke, construction director în cadrul Forte Partners, dezvoltatorul care a ridicat proiectul. Potrivit lui, din cei 35.000 de mp pătrați ai clădiri, doar 5.000 mp pătrați mai erau la mijlocul lunii decembrie neocupați, dar pentru care existau deja discuții.

Ca majoritatea proiectelor imobiliare noi, componenta de sustenabilitate a fost un punct de interes în construcția U Center 2, investițiile în eficiența energetică și în reducerea emisiilor devenind esențială pentru dezvoltatori ca proiectele lor să fie atractive pentru chiriași, dar și pentru potențiali investitori care ar dori să le cumpere.

Clădirea folosește instrumente de prognoză meteo pentru a eficientiza consumul de energie

Companiile au o obligație în a-și găsi clădiri care să corespundă criteriilor ESG. Nu mai este doar un moft ci o necesitate. Băncile sunt atente la cât de mult se conformează companiile cu criteriile de ESG, iar punctajul lor se reflectă și în disponibilitatea și/sau condițiile de creditare. Așa că marile companii caută clădiri care să fie eficiente din punct de vedere al consumului de energie și care au o amprentă de mediu cât mai mică.

U Center 2 este o clădire neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon în exploatare (S&C), incluzând, printre numeroasele îmbunătățiri ale clădirii, alimentarea cu energie electrică din surse 100% regenerabile și reutilizarea apei de ploaie.

Mai mult, pentru a eficientiza consumul, Stephen Burke ne-a explicat și faptul că sunt folosite instrumente de prognoza meteo pentru a optimiza utilizarea sistemelor de climatizare. Astfel, utilizarea sistemelor de încălzire și răcire este adaptată și la condițiile meteo.

Chiriașii au posibilitatea de a-și monitoriza singuri consumul de energie, astfel încât să-și personalizeze și mai mult modul în utilizează sistemele clădirii, în funcție de felul în care se folosește spațiile lor și de sistemele de care au nevoie.

Accesul se face cu telefonul, nu se mai face cu ecusonul

Cei care vor ecusoane și de cartele de acces în corporație pot uita de ele, deoarece accesul în U Center 2 se face printr-o aplicație ce poate fi instalată pe telefon. De la accesul prin turnichete până la utilizarea liftului, dar și programarea vizitelor unor oaspeți, toate putând fi efectuale din aplicația instalată pe telefon.

U Center 2 aplicație acces

În afara clădirii, cei care lucrează în cadrul firmelor chiriașe din U Center 2 au posibilitatea să vină cu bicicleta, având locuri dedicate în care le pot lăsa în siguranță. Clădirea dispune și de propriile locuri de parcare, unde găsesc și stații de încărcare a mașinilor electrice. În total, sunt 533 de locuri de parcare distribuite la parter și alte trei nivele în subteran.

Nu au fost neglijați nici vicioșii, fiind amenajate locuri speciale pentru fumat, acoperite și dotate cu încălzitoare.

La interior, recepția este una spațioasă, accesul se face prin șase turnichete, iar 8 lifturi stau la dispoziție angajaților și vizitatorilor.

Dintre spațiile deja amenajate de companii care s-au mutat în U Center 2, noi am vizitat o aripă dedicată celor de la Glovo. Au fost amenajate destule spații comune în care angajații pot colabora și în care se pot relaxa, cum ar fi în zona de cafeterie, de unde au acces și pe o terasă în aer liber aflată la etaj.

De asemenea, sunt amenajate și săli de ședințe, mai mari sau mai mici, pentru discuții și întâlniri mai restrânse, dar și cabine dedicate pentru convorbiri telefonice, denumite clasic „Phone Booth”.

Puteți vedea cum arată clădirea și sediul Glovo din U Center 2 în galeria foto care însoțește acest articol.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri