Cresterile din ultima vreme inregistrate de pretul petrolului, care a ajuns la aproape 60 de dolari barilul, au ingreunat si mai mult factura europeana pentru titei, zguduind puternic economia oricum extrem de fragila a zonei euro.

"Considerat in euro, pretul petrolului a crescut din ianuarie cu aproximativ 60 de procente. Ne aflam, deci, in fata unui adevarat soc'', a comentat un economist al Bancii Americane, citat de AP.

Si, intr-adevar, aceasta crestere poate fi socotita drept un soc daca luam in considerare faptul ca, in raport cu dolarul, cresterea din ianuarie si pana in prezent a pretului la titei se ridica la numai 38 la suta. Singurul efect pozitiv al scaderii monedei europene de la 1,35 dolari, la cat era cotata in prima luna a anului, la 1,20 dolari, cat valoreaza in prezent, e cresterea competitivitatii exportatorilor din zona euro.

''Efectul pozitiv insa nu se va face simtit decat peste cateva luni", au comentat analistii, "pe cand consumatorii resimt imediat cresterea preturilor''.
Ca urmare a cresterii preturilor la petrol, compania aeriana britanica British Airways a anuntat o crestere a preturilor la bilete incepand de astazi. Primul-ministru francez, Dominique de Villepin, a recunoscut, la randul sau, ca pretul petrolului ar putea afecta nefast economia Frantei si ar putea duce la o noua revizuire a ratei de crestere, deja redusa de la 2,5 la 2 la suta. Faptul ca in ultima vreme Banca Centrala a Suediei a scazut rata dobanzii, iar in Marea Britanie se fac presiuni pentru o masura similara, au incurajat sperantele ca Banca Centrala Europeana (BCE) ar putea renunta la politica sa intransigenta legata de acest subiect.

Citeste si:

Oricum, analistii au remarcat deja o schimbare de ton dinspre BCE, care nu mai exclude posibilitatea scaderii ratelor. Pentru o astfel de decizie se astepta insa publicarea indicilor de crestere ai zonei euro si o reanalizare a acestora. Daca se va dovedi in final ca inflatia este in crestere in Uniunea Europeana, Banca Centrala s-ar putea sa nu mai aiba de ales.

Analistii avertizeaza: OPEP urmareste mai mult castigul decat stabilitatea economiei mondiale

Vineri, la inchiderea pietelor bursiere, petrolul Brent era cotat la aproximativ 60 de dolari barilul, pe fondul zvonurilor referitoare la o eventuala criza de energie in al patrulea trimestru ca urmare a cresterii cererii dinspre SUA si China. Astfel, la Bursa din New York, barilul "light sweet crude", cu livrare in august, a ajuns la 59,65 de dolari, se arata intr-un comunicat AP.

Ca o reactie la evolutia preturilor, presedintele OPEP, seicul Ahmad Al-Fahd Al-Sabah, a declarat ca a inceput deja negocieri cu ministrii Petrolului din Arabia Saudita si din Qatar in vederea stoparii acestui fenomen. In paralel, Kuweitul a anuntat o eventuala marire a productiei, cu aproximativ 500 de mii de barili pe zi, in conditiile in care preturile isi vor continua ascensiunea. Nu se stie insa daca acest anunt va incuraja piata petroliera.

OPEP a anuntat deja la Viena, pe 15 iunie, o marire cu pana la un milion de barili pe zi a productiei din aceasta vara, iar acest lucru nu a impiedicat escaladarea preturilor. De fapt, OPEP incepe sa isi piarda din ce in ce mai mult credibilitatea, ca si sustinator al cresterii mondiale si al pacii. Un studiu realizat recent de catre Centrul de Studii Globale asupra Energiei indica faptul ca, prin considerarea unui pret de 50 de dolari barilul ca un pret acceptabil, OPEP isi tradeaza dorinta de castig, dat fiind ca, la inceputul anului, pretul acceptabil pentru acesta nu se ridica decat la 25 de dolari barilul.