Olanda a fost printre primele tari care au avansat, saptamana trecuta, ideea unui plan european de salvare, pe modelul celui de 700 miliarde dolari al Statelor Unite, fiecare tara urmand sa contribuie la acesta cu pana la 3% din produsul sau intern brut (PIB), scrie NewsIn.
Proiectul, sustinut si de presedintia franceza a Uniunii Europene, a fost imediat respins de Germania si Marea Britanie, tari care sunt in favoarea unor solutii nationale. Berlinul, mai ales, nu vrea sa plateasca factura pentru problemele bancare ale altor tari.
Germania si-a reiterat pozitia la Luxemburg, prin vocea secretarului sau de stat pentru finante, Jorg Asmussen.
"Consideram ca un plan european de salvare nu ar fi util", a declarat presei oficialul german.
Ministrul spaniol al economiei, Pedro Solbes, a estimat, de asemenea, ca un plan de salvare cum este cel din Statele Unite "ar fi greu de creat in Europa, tinand cont de structura Uniunii Europene", mai ales ca aceasta nu dispune de un buget federal suficient.
Italia incearca, totusi, sa reia ideea. Duminica seara, seful guvernului italian, Silvio Berlusconi, a indicat ca ministrul economiei Giulio Tremonti va propune omologilor sai europeni crearea "unui fond egal cu 3% din PIB si a sustinut chiar ca Angela Merkel, cancelarul german, va fi de acord". Berlinul, insa, a negat acest lucru.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: