"Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat marti, 17 aprilie a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Codului penal si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal", se arata intr-un comunicat al Presedintiei, potrivit Mediafax.

Legea privind confiscarea extinsa a averilor fusese adoptat, pe 27 martie, de Camera Deputatilor, prin apel nominal, inregistrandu-se 171 de voturi "pentru", dupa ce, initial, la votul electronic, proiectul nu a trecut.

Legea a fost adoptata in varianta Senatului si prevede ca se supun confiscarii mai multe bunuri in cazul in care persoana care le detine a fost condamnata pentru comiterea anumitor infractiuni si daca fapta este susceptibila sa ii procure un folos material, iar pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de cinci ani sau mai mare.

Citeste si:

Infractiunile sunt cele de proxenetism, trafic de droguri si precursori, trafic de persoane, la regimul de frontiera de stat, de spalare de bani, a legislatiei privind prevenirea si combaterea terorismului, initiere sau constituire a unui grup infractional organizat.

Alte infractiuni sunt: nerespectarea regimului armelor si munitiilor, materialelor nucleare sau alte materiale radioactive, falsificarea de moneda, divulgarea secretului economic, concurenta neloiala, deturnare de fonduri, nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduuri, organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, coruptie, evaziune fiscala, regimul vamal, bancruta frauduloasa, prin intermediul sistemelor informatice si mijloacelor de plata electronice, traficul de organe.