Un recent raport OECD a venit cu o serie de recomandari care, daca vor fi implementate, vor duce la schimbari substantiale ale sistemului fiscal international.

Acestea vizeaza reguli mai stricte privind infiintarea si functionarea structurilor de holding, schimbari in privinta fluxurilor financiare internationale sau chiar revizuirea principiilor privind alocarea drepturilor de impunere intre diverse jurisdictii.

"Actuala legislatie fiscala internationala dateaza din anii 60 si 70 si este evident ca nu este potrivita pentru realitatile activitatii economice actuale in care comertul electronic si transfrontalier a devenit norma, iar drepturile de proprietate intelectuala joaca un rol fundamental in negocierile comerciale intre companii. Suntem de parere ca este nevoie de o reforma comprehensiva a legislatiei fiscale internationale pentru a crea un sistem fiscal echilibrat, modern si eficient. Pe de alta parte, nu poate fi ignorat faptul ca in actualele conditii ale pietei globale, taxele au devenit un cost competitiv, iar companiile multinationale au o nevoie legitima de a optimiza acest cost pentru a face fata concurentei si a maximiza valoarea pentru actionari", a declarat Peter de Ruiter, partener si liderul al departamentului de consultanta fiscala si juridica in cadrul PwC Romania.

Citeste si:

De asemenea, Mihaela Mitroi, partener al PwC a subliniat ca schimbul transparent de informatii intre guverne ar putea ajuta in chestiunea evitarii taxelor.

"Guvernele trebuie sa faca in asa fel incat sa incurajeze conformarea voluntara cu legislatia fiscala si sa-si concentreze eforturile de control fiscal catre zonele susceptibile la evaziune, in timp ce confrunta informatia referitoare la veniturile raportate de indivizi cu cele din alte surse. Din punctul nostru de vedere, aceasta dezbatere va duce la o atentie sporita a autoritatilor fiscale din intreaga lume asupra chestiunilor de substanta, transparenta si schimb de informatii", a adaugat Mihaela Mitroi, Partener, Consultanta Fiscala, PwC Romania.

Totodata, ea a remarcat ca acest climat international extrem de volatil creeaza oportunitati pentru Romania de a se pozitiona ca o destinatie atractiva de holding, daca se va adopta o legislatie comprehensiva a holdingului care sa atraga capital in tara.