Astfel, Directia generala de administrare a marilor contribuabili va fi organizata si va functiona ca organ fiscal cu personalitate juridica si buget propriu, in subordinea presedintelui ANAF, masura recomandata, printre altele si de catre Fondul Monetar International, in Raportul intocmit in luna august2015, se arata in nota de fundamentare a unui proiect de hotarare pentru modificarea legislatiei privind organizarea si functionarea ANAF si a Ministerului Finantelor Publice, publicat vineri, scrie Mediafax.

Totodata, documentul prevede organizarea si functionarea in cadrul aparatului propriu al Fiscului a Directiei de executare silita cazuri speciale, precum si a structurilor teritoriale subordonate organelor fiscale, cu atributii in coordonarea si monitorizarea modalitatilor de executare silita, inclusiv a valorificarii bunurilor sechestrate prin modalitatile prevazute de lege, precum si a aplicarii masurilor asiguratorii.

Directia verificari fiscale care gestioneaza programul de crestere a conformarii voluntare a persoanelor cu venituri mari va fi reorganizata la nivel de directie generala, sub denumirea Directia generala control venituri persoane fizice. Proiectul mai prevede infiintarea postului de secretar general adjunct, avand in vedere dimensiunile si complexitatea activitatii aparatului propriu al ANAF.

Citeste si:

In noua organizare, se pot delega din atributiile de ordonator de credite catre postul de secretar general adjunct care va coordona in mod direct Directia generala de investitii, achizitii publice si servicii interne, Unitatea de imprimerie rapida si Directia generala de buget si contabilitate, urmand ca secretarul general sa coordoneze direct doar Directia generala de organizare si resurse umane si Serviciul de comunicare, relatii publice si mass-media, precum si diverse proiecte cu finantare externa existente la nivelul ANAF.

Pentru aceste schimbari preconizate, Fiscul vrea suplimentarea numarului total de posturi alocat Agentiei cu 1.000 de locuri, justificat, in principal, de volumul activitatii de executare silita pentru care se constituie si structura noua de executare silita cazuri speciale, deficitul de personal la nivelul Directiei generale regionale a finantelor publice Bucuresti, necesarul de posturi la nivelul Directiei generale de administrare a marilor contribuabili, mai ales in contextul primirii calitatii de ordonator tertiar de credite de la 1 ianuarie 2016.

De asemenea, necesarul de personal este dat de deficitul pe anumite arii de activitate si necesitatea completarii posturilor in vederea indeplinirii in conditii corespunzatoare a obiectivelor Directiei generale antifrauda fiscala si directiilor generale regionale ale finantelor publice, precum si de locuri necesare in serviciile suport cu precadere pentru DGAMC, activitatea juridica, tehnologia informatiei.