"In ultimul an, am avut asteptari destul de mari, dupa schimbarea de Guvern, ca lucrurile se vor imbunatati dramatic fata de cum au fost in anii anteriori. Trebuie sa recunosc, pe de-o parte, ca lucrurile s-au imbunatatit si sunt lucruri care merg mai bine. Speram sa ramana asa pe termen lung si sunt planuri si schimbari la nivel de administratii financiare. In acelasi timp, sunt foarte multe lucruri care continua pe formatul obisnuit in ultimii 2-3 ani", a spus consultantul fiscal.

Badin a remarcat faptul ca ANAF are in ultima vreme o abordare mult mai agresiva pentru a colecta taxele catre bugetul de stat, iar presiunea vine din faptul ca un procent mai mare din controalele fiscale se indreapta spre penal. In al doilea rand, abordarea inspectorilor fiscali "nu este de cele mai multe ori prietenoasa cu contribuabilul", nu se porneste de fiecare data de la prezumtia de nevinovatie si "intotdeauna doresc sa plece cu ceva de la contribuabilul la care se duc".

"Undeva la jumatate din controalele incepute de catre ANAF ajung in penal, ceea ce este un procent destul de ridicat.

Pe de alta parte, la nivelul contribuabililor mari relatiile cu Fiscul sunt mult mai profesioniste, iar inspectorii fiscali sunt mult mai bine pregatiti. Insa, tinand cont ca ANAF are peste 20.000 de functionari la nivelul intregii tari, nu este usor de schimbat o astfel de masa de angajati.

Directia contribuabili mari din cadrul ANAF a fost reformata in ultimul an, iar Badin spune ca aceasta directie avea pana anul trecut pana la 2.400 de contribuabili pe care ii controla, acum numarul acestora s-a redus pana la circa 1.600. "De obicei, cine ajunge la directia de contribuabili mari sunt oameni mult mai bine pregatiti, pentru ca tebuie sa faca fata unor companii mari, cu tranzactii complicate".

"Totusi, masurile pe care le vedem in ultima vreme vin oarecum sa sprijine o modalitate de control care sa fie diferita, bazata in primul rand pe o analiza de risc a contribuabililor, astfel incat numai cei care au un grad mai inalt de risc vor intra in primul val al controalelor. Pe termen lung se doreste sa se ajunga ca cei care au un grad limitat de risc sa nu fie controlati", concluzioneza Badin.