Iulia Pana : Care sunt punctele proiectului Blog Agency in care se reflecta experienta acumulata la Netbridge Investments, Neogen si Media Pro Interactiv?

Ionut Oprea: In toate companiile in care am lucrat m-am ocupat de marketing si comunicare, si asta facem si la Blog Agency. Chiar daca am ales sa lucram cu blogurile ca instrument de comunicare si marketing, in primul rand, si ca mediu de comunicare, in al doilea rand, activitatea noastra la Blog Agency, si a mea in particular ramane cea de planificare si executie a activitatilor de comunicare si marketing pe internet.

Asadar, intreg proiectul Blog Agency este rezultatul experientei pe care am acumulat-o pana acum in toate companiile in care am lucrat. Daca ar fi sa numesc concret ce am invatat din fiecare din aceste companii, cred ca Neogen m-a invatat sa lucrez orientat spre rezultate, Netbridge mi-a oferit o viziune de ansamblu asupra pietei de internet din Romania, iar MediaPro Interactiv a completat viziunea asta cu imaginea pe care o au despre internet celelalte medii.

Andrei: Ce servicii ofera Blog Agency? Convinge-ma sa le aleg.

Ionut Oprea: Asa cum am zis, Blog Agency stie si face marketing si comunicare online. La o luna si ceva dupa lansare, am avut peste 20 de cereri pentru propuneri concrete de activitati de marketing online, nu neaparat pe bloguri, dovada ca si lansarea Blog Agency a fost un success.

Daca vrei sa iti faci un blog personal, cu care sa experimentezi, cel mai simplu e sa iti instalezi o platforma de blog, sau sa te inscrii pe una publica si gratuita (recomand wordpress.com), si sa il incepi imediat. Nu iti trebuie cunostinte avansate pentru asta si e chiar simplu si distractiv.

Daca, insa, vrei sa transformi un blog intr-un instrument profesionist de marketing si comunicare, sau sa creezi unul pentru a-l folosi in felul asta, sau vrei sa derulezi una sau mai multe activitati mai neconventionale de marketing pe internet, atunci ne contactezi si discutam.

Claudia C.: Care este cea mai mare reusita profesionala a ta, in afara de infiintarea Blog Agency?

Ionut Oprea: N-as putea sa o numesc pe una in mod special, in toate companiile in care am lucrat am avut proiecte de succes. As putea numi blogul meu, clickio.ro, ca o reusita profesionala, fiind un site pe care am reusit sa atrag majoritatea ochilor si urechilor din industria de internet, si care imi permite sa imi sustin punctele de vedere, atat asupra internetului din Romania, cat si asupra domeniilor cu care se intersecteaza.

Calin Teodorescu: Ce studii le sugerezi tinerilor care vor sa lucreze in comunicarea online?

Ionut Oprea: Daca vrei neaparat studii specializate, poti alege fie studiile clasice de marketing sau relatii publice, pentru bazele teoretice a ceea ce vei invata mai tarziu, si le poti incheia cu un master pe care am vazut ca l-au infiintat la ASE, de marketing online.

Eu sunt mai degraba un autodidact si un adept al invatatului prin executie. Cel putin la fel de important cu studiile de mai sus, daca nu si mai important, este sa experimentezi permanent, si sa lucrezi cat mai mult in domeniul asta, sa incepi cat mai devreme. Loc este destul, e o nevoie din ce in ce mai mare de specialisti in marketing si comunicare pe internet.

Sorin: Blogul tau: personal sau profesional?

Ionut Oprea: Cand vorbesc despre blogul meu personal, distinctia de personal e doar pentru a-l diferentia de blogul de companie blogagency.ro, insa cred ca in acceptiunea curenta a celor doi termeni, clickio.ro este un blog profesional, pentru ca subiectele pe care le dezvolt acolo sunt despre activitatea mea profesionala si implica parerile mele despre industria de internet si cele conexe.

Seby: La cat estimezi valoarea pietei de marketing online si cum va evolua ea in urmatorul an?

Ionut Oprea: Eu nu ma raportez la intreaga piata de marketing online, pentru ca in continuare majoritatea bugetelor investite in internet merg in achizitionarea de spatiu media, in publicitate online, si nu in marketing.

Citeste si:

Insa am estimat ca anul viitor, pe langa milioanele investite in continuare in publicitate pe internet, vor exista si in jur de 400.000 de euro dedicati proiectelor neconventionale, si obiectivul nostru e sa atragem jumatate din acestia.

Cristina: Cat ma costa sa-mi fac un blog profesionist la Blog Agency?

Ionut Oprea: Cat iti permiti, in conditii rezonabile. Costul total al unui proiect care implica unul sau mai multe bloguri e calculat in functie de nevoi, obiective, si complexitatea necesara, insa si acestea pot fi corelate cu un buget deja existent. Ca un ordin de marime, poate fi de la cateva sute de euro, pana la cateva mii, iar costurile se impart in doua: cele initiale, pentru pregatire si lansare, si cele permanente de dezvoltare (marketing si continut).

Dinu Talpa: In cat timp crezi ca se va dezvolta blogvertisingul romanesc intr-atat incat un blogger cu multi vizitatori sa se poata intretine exclusiv din asta?

Ionut Oprea: Cred ca primul il vom avea anul viitor si asta e unul din obiectivele noastre la Blog Agency, ca in decurs de un an, desi vom avea multi colaboratori part-time pentru proiectele noastre, sa reusim sa angajam primul blogger full-time din Romania.

Diana Dumitrescu: Vor mai urma campanii asemanatoare cu Blogvertising?

Ionut Oprea: Sigur ca da. Imi place sa fac campanii sociale care aduc rezultate, fac o diferenta, sau schimba ceva. Voi sustine in continuare toate initiativele sociale care imi plac, si, cand imi va mai veni o idee similara cu aceasta campanie de blogvertising, o voi pune in practica.

Campania de blogvertising care inca se desfasoara zilele astea pe cele peste 50 de bloguri participante a fost pana acum un succes.(pentru cei care nu stiu, am cooptat 50 de bloguri in a pune la dispozitie spatiu pe blogul lor pentru o campanie sociala, am licitat acel spatiu pe OKazii.ro si dupa 15 zile de lupta efervescenta a castigat marketonline.ro cu 30.001 RON, bani care au fost donati catre ong-ul Cercetasii Romaniei, ales in urma unui vot pe clickio.ro)

Silvia: Care sunt blogurile pe care le citesti si nu apar in Blogroll?

Ionut Oprea: Citesc multe bloguri ale specialistilor in marketing si comunicare din alte tari, printre care: Steve Rubel (micropersuasion.com), Seth Godin (sethgodin.typepad.com), KD Paine (kdpaine.blogs.com), bloguri ale jurnalistilor sau ale ziarelor internationale, si, bineinteles, bloguri ale jurnalistilor romani, ale companiilor romanesti, sau ale specialistilor romani, pe domeniile care ma intereseaza.

Adina C.: Crezi ca live bloggingul la evenimente va deveni o obisnuinta pe viitor?

Ionut Oprea: Da, este deja o obisnuinta in alte tari, si cred ca va devein o obisnuinta si la noi. In momentul asta experimentam, insa anul viitor cred ca va fi o facilitate integrata a fiecarui eveniment, iar in momentul in care te vei inscrie pentru participarea la acel eveniment te vei putea inscrie si pentru a primi noutatile de pe blogul evenimentului. Iar unele din aceste bloguri ar putea deveni, ulterior, permanente.

George Demian: Care este genul de companii pentru care promovarea pe bloguri este cea mai indicata?

Ionut Oprea: Cele care sunt dispuse sa asculte si sa invete, apoi sa aplice si sa se adapteze. Sunt doua aspecte de luat in calcul: performanta unei activitati de marcom printr-un blog, care trebuie macar sa justifice costurile, si care pentru companiile care nu sunt pregatite pentru a dedica suficiente resurse acestei directii, e posibil sa nu le justifice, si riscul de a atrage in loc de bunavointa bloggerilor romani, dispretul lor, in cazul in care calci pe vreun bec.

Practic, blogul, ca si alte solutii de marketing neconventional, iti cere sa experimentezi destul de mult, si ai asadar nevoie de multa atentie pentru a minimiza riscurile care ar putea aparea. Promovarea pe sau prin bloguri e cel mai indicata pentru companiile care inteleg asta si sunt dispuse sa experimenteze, tocmai pentru a obtine rezultate mari cu bugete mici, care e idealul oricarei activitati de marketing, conventional sau neconventional.