Desi nu a necesitat o investitie, intrucat platforma SNEP a fost dezvoltata in parteneriat cu APERO care a pus-o cu titlu gratuit la dispozitia Ministerului pentru Societatea Informationala, initiatorii propiectului “Ghiseul.ro” si-au propus sa lanseze o alternativa pentru plata impozitelor si taxelor locale pentru a evita aglomeratiile care se formau deobicei la Primarii si la Directiile responsabile de plati.

In prezent, doar 53 de autoritati locale dintr-un total de peste 3.200 au disponibil serviciul de plata online dezvoltat de catre Ministerul Comunicatiilor, in timp ce 188 de Primarii din tara dispun de o platforma proprie de plata atat cu cardul fizic cat si online.

Acest lucru este cu atat mai grav cu cat doar doua Primarii la nivelul intregii tari au initiat un amplu proces de informare a cetatenilor, prin care incurajeaza aceasta modalitate de plata.

Astfel, Primaria Sectorului 3 si cea din Targu Mures au dezvoltat in ultimul an o campanie de informare a cetatenilor de avantajele utilizarii unei platforme precum “Ghiseul.ro”.

Reprezentantii Primariei Sectorului 3 din Capitala sustin ca de la inceputul anului si pana in prezent s-au inscris pe site circa 5.000 de utilizatori, doar in ultima luna inscriindu-se aprope 3.000 de noi utilizatori.

“Inca de la lansarea campaniei, 2.160 de contribuabili din Sectorul 3 au venit la sediile DITL Sector 3 si au ridicat datele de acces (utilizator si parola) pentru plata cu cardul pe site, dintre care 566 au devenit utilizatori ai portalului prin activarea contului de plata online. Inca de la inceputul anului 2012 si pana la inceperea campaniei aproximativ 5.000 de persoane isi ridicasera datele de acces pentru platforma”, au precizat oficialii PS3.

Robert Negoita, Primarul Sectorului 3 al Capitalei spune ca a demarat o ampla campanie de informare a cetatenilor pentru evitarea cozilor interminabile de la inceputul anului.

Citeste si:

“Vrem sa cream un sistem informatizat deoarece avem multe deficiente la plata taxelor si a amenzilor. Necoordonarea si lipsa unei comunicari foarte bune intre institutiile bancare si alte institutii ale statului a dus la crearea unui astfel de proiect, un sistem in care poti vedea oricand situatia fiecarui contribuabil. Gestionarea amenzilor din Romania este problematica, avem erori foarte mari si mai ne mai trebuie mult pana vom ajunge la un sistem informatizat si bine pus la punct”, a declarat Robert Negoita in cadrul unei intalniri cu presa.

PS3 vrea peste 10.000 de utilizatori pana la finalul anului

Reprezentantii Primariei Sectorului 3 se asteapta ca o data cu demararea campaniei de informare a cetatenilor peste 10.000 de utilizatori sa acceseze si sa isi efectueze platile prin intermediul portalului “Ghiseul.ro”.

“Vrem ca pana la finalul anului sa avem in sector peste 10.000 de utilizatori ai site-ului de plati online. In urmatorii trei ani estimam ca circa 30% din populatia sectorului va folosi acest serviciu, iar pe termen lung ne dorim ca acest procent sa depaseasca valoarea de 60%”, a declarat pentru wall-street.ro - directorul Directiei de Impozite si Taxe Locale Sector 3, Iulian Ilie.

Potrivit acestuia, doar Primaria Sectorului 5 din Capitala este singura care nu a facut inca trecerea la sistemul online de plati a taxelor si impozitelor.

Cretu, Visa Europe: Tranzactiile online prin Ghiseul.ro au depasit 8 mil. lei in S1

Catalin Cretu, vicepresedinte al Visa Europe pentru Romania si Croatia sustine ca din datele centralizate pentru primul semestru al acestui an s-au efectuat tranzactii in valoare de circa 3,5 milioane de lei pe portalul „Ghiseul.ro”.

„In luna martie a existat un varf al valoriile tranzactate, inregistrand in acest mod cea mai mare crestere. De la infiintarea proiectului, din martie 2012 pana la sfarsitul T1, au fost platite taxe in valoare de 6 milioane de lei, iar in primul semestru al anului s-au efectuat tranzactii de 8 milioane de lei ”, a subliniat Catalin Cretu.

Conform unui studiu prezentat de reprezentantul Visa Europe, 60% dintre bucuresteni isi doresc sa efectueze platile de taxe si impozite online.

“Toata lumea isi doreste sa efectueze platile de acasa, iar in acest fel costurile vor scadea. Daca 30% din contribuabili si-ar plati taxele cu cardul, sistemul ar economisi 20 de milioane de lei”.

Conform datelor Visa Europe, in Romania sunt active circa 14 milioane de carduri bancare, jumatate fiind sisteme Visa.