Cheltuielile societatii de investitii financiare au fost cu 53,1% mai reduse, de 37,1 milioane lei (8,7 milioane de euro), de la 79,06 milioane lei in anul precedent, reiese din raportul cu rezultatele preliminare transmis marti Bursei.

Astfel, SIF Oltenia a incheiat anul 2011 cu un profit de 83,45 milioane lei (19,6 milioane de euro), cu 3% peste castigul din precedentul exercitiu financiar, de 81,1 milioane lei. Rezultatul obtinut a depasit astfel castigul bugetat, de 81 milioane lei.

SIF Oltenia este singura din cele cinci SIF-uri care nu a vandut titluri BCR, pastrandu-si participatia de 6,59% din cadrul bancii. Totodata, societatea a participat la majorarea de capital social derulata de BCR.

Citeste si:

Activul net al SIF Oltenia a scazut in luna decembrie cu 1,9%, de la 1,444 miliarde lei la 1,417 miliarde lei. Valoarea este cu 9% mai redusa decat la finalul anului 2010, cand societatea avea un activ net de 1,557 miliarde lei.

Actiunile firmei au inchis sesiunea de tranzactionare de marti la un pret cu 1,3% mai mare, de 1,434 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea SIF Oltenia este de 831,95 milioane lei (191,4 milioane euro).