Piata a oscilat foarte usor la deschiderea sedintei, iar dupa prima jumatate de ora s-a stabilizat pe verde, insa majoritatea actiunilor au inregistrat variatii reduse. Revenirea usoara a pietei locale a fost in linie cu evolutia burselor europene, unde indicii au recuperat usor dupa ce mai multe companii importante au raportat rezultate financiare peste asteptarile analistilor.

Ulterior, in a doua parte a sedintei, bursa locala a revenit in imediata apropiere a nivelului de luni, desi pietele mature din Europa au ramas pe verde. Volumele de tranzactionare au continuat sa fie reduse pe plan local, operatiunile cu actiuni insumand numai 6,7 milioane lei (aproape 1,5 milioane euro). Valoarea aproape la jumatate fata de rulajul sedintei precedente, de 12,7 milioane lei (2,8 milioane euro).

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu doar 0,06%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, stagna la nivelul de luni. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), se situa cu 0,56% peste ziua precedenta, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, avansa cu 0,24%.

Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, avansa cu doar 0,09%.

Titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 3,2 milioane lei, si au asigurat aproape jumatate din rulajul de pe segmentul de actiuni. Pretul acestor titluri a crescut cu 0,28%, la 0,5345 lei.

Citeste si:

In acelasi timp, actiunile Erste au urcat cu 4,36%, la 86,1 lei (18,98 euro), urmand evolutia de pe bursa de la Viena, unde pretul a crescut cu 5,38%, la 18,9 euro. Evolutia de pe piata de la Bucuresti a venit, insa, pe un rulaj de doar 286.000 de lei.

Banca austriaca a anuntat marti rezultatele financiare pentru primele noua luni, care arata un profit net de 597,3 milioane euro, fata de o pierdere de 973 milioane euro in perioada similara a anului trecut. Totodata, castigul este cu 145 de milioane euro peste rezultatul de la jumatatea anului, pe fondul unor provizioane mai mici in regiune si stabilizarii situatiei din Romania.

Pe de alta parte, actiunile Oltchim (OLT) au coborat cu 3,35%, la 0,5775 lei, dupa ce combinatul a anuntat perderi cu peste 70% mai mari in primele noua luni, la 308,5 milioane lei. Corectia acestor titluri a venit, insa, in cadrul unor tranzactii cu volume foarte reduse, in valoare de doar 37.000 lei.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 56.000 de lei, valoare cu 42% sub decat rulajul de luni, de 97.000 de lei.

Investitorii de la BVB nu au realizat transferuri cu drepturile de preferinta emise de fondul sud-african de investitii imobiliare NEPI intr-o oferta prin care vrea sa atraga 50 milioane de euro. Tranzactionarea acestor drepturi de preferinta a inceput marti la BVB.
La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 0,9%.

Pietele din SUA sunt inchise si marti, dupa ce tranzactiile au fost suspendate luni, din cauza conditiilor meteo nefavorabile cauzate de uraganul Sandy. Astfel, bursa din SUA este inchisa doua sedinte consecutiv pentru prima data in decurs de peste un secol. Impactul economic al uraganului Sandy va depasi 20 de miliarde de dolari, dupa ce furtuna a lovit coasta de Est a Statelor Unite cauzand pagube cladirilor si inundand tunelurile de metrou din New York, cel mai populat oras american.