Daca in Romania rezultatele financiare la 9 luni pentru companiile listate sunt asteptate abia peste doua saptamani, cu Banca Transilvania (TLV) si Banca Carpatica (BCC) deschizatoare de drum pe 30 si 31 octombrie, in SUA sezonul rezultatelor incepe in urmatoarele zile. Apple, Microsoft, Coca-Cola si Boieng isi vor pubica rapoartele pe T3 saptamana aceasta, cifrele urmand sa linisteasca investitorii, sau dimpotriva, sa impinga cotatiile de pe burse din nou spre minime.

“Toata lumea vrea sa spuna ca ce a fost mai rau a trecut. Din punctul meu de vedere, este totusi inca prematur sa afirmam asta”, mentioneaza Lori Calvasina, strategist in cadrul Credit Suisse, citata de CNBC.

Cele mai importante anunturi macroeconomice de saptamana aceasta vizeaza inflatia CPI (consumer price index) in SUA (22 octombrie), indicatorii monetari in Romania (23 octombrie), precum si vanzarile de case noi in SUA (24 octombrie). De asemenea, marti vor fi publicate in China date despre vanzarile de retail, PIB si productia industriala, cifrele urmand sa le dea noi indicii investitorilor cu privire la o eventuala slabire a economiei chineze.

Nu ne asteptam ca perioada mai tulbure, caracterizata de volatilitate in pietele financiare internationale, sa se fi incheiat, date fiind momentul de cotitura la FED si riscul instaurarii deflatiei in zona euro. Este posibil sa asistam la volatilitate si in urmatoarele saptamani pentru toate componentele pietei financiare - Andrei Radulescu, Banca Transilvania

“Inflatia CPI din SUA este unul dintre principalele anunturi care vor fi facute in aceasta saptamana si care poate avea o influenta asupra pietelor financiare. Nu ne asteptam ca perioada mai tulbure, caracterizata de volatilitate in pietele financiare internationale, sa se fi incheiat, date fiind momentul de cotitura la FED si riscul instaurarii deflatiei in zona euro. Este posibil sa asistam la volatilitate si in urmatoarele saptamani pentru toate componentele pietei financiare (piata de actiuni, piata titlurilor de stat, piata valutara, pietele de bunuri). In cazul Romaniei nu exista indicatori macroeconomici relevanti pana la finalul lunii octombrie”, a declarat Andrei Radulescu, senior economist in cadrul Banca Transilvania.

Ca si in cazul Romaniei, SUA se afla in prezent in campanie electorala, pe 4 noiembrie urmand sa fie alesi membrii Congresului si guvernatorii a 34 din cele 50 de state americane. De cealalta parte, alegerile prezidentiale romanesti sunt programate sa aiba loc pe 2 noiembrie, in vreme ce al doilea tur de scrutin se va desfasura pe 16 noiembrie.

Citeste si:

“Volatilitatea va persista pana la alegeri. Cotatiile vor evolua in ambele sensuri. S-a terminat ceea ce noi am numit o ‘corectie pe trend de crestere’? Noi asa credem”, spune Julian Emanuel, strategist piete de capital in cadrul UBS.

Merita intrat la cumparare dupa aceasta scadere. Minimele au fost atinse cel mai probabil miercurea trecuta (n.red. miercuri in SUA, joi in Romania). Cred in continuare ca vom face chiar noi maxime pana la sfarsitul anului

Saptamana trecuta principalii indici ai Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inregistrat cresteri si scaderi spectaculoase de la o zi la alta (de la -3,4%, la +2,6%). La finalul celor cinci sedinte de tranzactionare BET a cumulat o scadere de 2,8%, iar BET-FI a pierdut 2,7%. Evolutiile au fost similare celor inregistrate pe majoritatea burselor internationale.

“Merita intrat la cumparare dupa aceasta scadere. Minimele au fost atinse cel mai probabil miercurea trecuta (n.red. miercuri in SUA, joi in Romania). Cred in continuare ca vom face chiar noi maxime pana la sfarsitul anului – adica un nivel de aproximativ 2.050 puncte pe S&P 500”, spune Andrew Burkly, reprezentant al adminimistratorului american de investitii Oppenheimer Asset Management.

Indicele american S&P 500 a inchis vinerea trecuta la un nivel de 1.886 puncte. Maximul anului a fost atins pe 18 septembrie, cand cotatiile au ajuns la 2.011 puncte.

Cititi si: Ce trebuie sa faca investitorii pentru a naviga "tsunami-ul" de pe burse?

Ce trebuie sa faci pentru a naviga tsunami-ul de pe burse

Ce trebuie sa faci pentru a naviga tsunami-ul de pe burse