Consultanta Andrei&Andrei a intrat in actionariatul Cemacon in anul 2011, cand producatorul de blocuri ceramice se afla intr-un puternic impas financiar. Din postura de investitor, Consultanta Andrei&Andrei s-a implicat activ in procesul de restructurare a Cemacon, sustinand compania atat prin furnizarea de resurse financiare, cat si know-how in procesul de turnaround management si de negociere cu principalii creditori. Astfel, in mai putin de 4 ani compania Cemacon si-a restructurat complet activitatea, atat din punct de vedere operational, cat si financiar.

”Cemacon a incheiat cu succes, la finalul anului trecut, procesul de restructurare de business. Compania este acum al doilea mare producator de blocuri ceramice din tara. In actionariatul Cemacon au intrat in ultimii ani fonduri de investitii puternice, iar managementul companiei raporteaza rezultate tot mai bune in fiecare an. Consideram ca rolul nostru de consultant investitor in procesul de restructurare s-a incheiat. Este momentul sa ne retragem, lasand loc altor potentiali investitori care sa sustina in continuare cresterea Cemacon si care sa beneficieze de rezultatele excelente ale companiei. Focusul nostru investitional se concentreaza pe companiile in distress, iar Cemacon nu mai face parte din aceasta categorie. In prima etapa a procesului de exit vrem sa eliberam un pachet de 7% din actiunile detinute la Cemacon” a declarat Andrei Cionca, CEO al Consultanta Andrei&Andrei si CITR Group.

Cu o capitalizare bursiera de 27.846.328 lei, Cemacon a raportat la finalul anului 2014 o cifra de afaceri bruta de 60,2 milioane de lei, in crestere cu 25% fata de anul precedent si un profit operational de 11,6 milioane lei. La inceputul anului 2015, compania a semnat cu creditorul bancar reesalonarea pachetului de credite detinut de Cemacon, la o valoare sustenabila pentru aceasta, care sa ii permita o dezvoltare sanatoasa si profitabila pentru investitori.

Citeste si:

Consultanta Andrei&Andrei detine un pachet de 24,3% din actiunile Cemacon. Vanzarea acestora se va face treptat, incepand cu un pachet de 7%. Urmatoarele pachete scoase la vanzare vor fi stabilite ulterior.

Consultanta Andrei&Andrei este parte a CITR Group, una dintre cele mai mari firme din Romania concentrat pe gasirea de solutii pentru companiile aflate in dificultate financiara, indiferent de stadiul evolutiei acestora.

CITR Group este un grup de societati specializat in identificarea de solutii personalizate pentru companiile in dificultate. Din grup fac parte CITR, care are o experienta de 14 ani in practica insolventei si peste 750 de proceduri administrate, impreuna cu CIT Restructuring, o echipa specializata in restructurari de business in afara procedurii insolventei si investment banking. Din grup mai fac parte si CIT Resources si Consultanta Andrei&Andrei, vehicule specializate in oportunitati de investitii.