Oferta publica de listare a Digi Communication ar fi putut fi un moment favorabil pentru atragerea unui numar mai mare de investitori noi pe bursa, daca ar fi fost mai mult timp pentru promovare si analiza pentru retail, a declarat Laurentiu Rosoiu, analist piete de capital, la emisiunea Profesionistii in Investitii.

“Ar fi fost un moment bun pentru a atrage un public mai numeros, poate si Bursa de Valori Bucuresti ar fi putut face mai mult. Insa, intervine diferenta intre interesul pietei si al companiei, care se suprapun pana la un punct si apoi se despart. Cateva mii de investitori in plus ar fi facut diferenta, dar nu stiu daca oferta a avut aceasta putere de tractiune, poate si pentru ca a fost derulata intr-un timp scurt. Din punct de vedere business, este de inteles, a fost gandita cat se poate de profesionista, dar o perioada mai lunga de timp pentru analiza si promovare in randul investitorilor de retail ar fi facut mai bine pietei”, a explicat Rosoiu.

Mai mult decat atat, majoritatea investitorilor de retail sunt nemultumiti dupa inchiderea ofertei Digi, avand in vedere ca au ajuns sa primeasca doar 5% din totalul actiunilor pe care si le doreau, din cauza subscrierilor foarte mari, amplificate artificial de subscrierile bazate pe credite bancare, pe care unii jucatori din piata le-au realizat.

“Fara doar si poate, in randul investitorilor de retail sunt si frustrari. Desi este de inteles, sa nu uitam ca, din punct de vedere uman si psihologic, frustrarile sunt parte din jocul bursier. Orice investitor trebuie sa isi asume si riscul de a avea dezamagiri in dragostea fata de bursa. Ii inteleg, dar si pe bursa este valabila paradigma care spune ca cei care au bani au si mai multe sanse decat cei care nu au. Asa a fost cazul si aici, investitorii cu portofolii consistente au acces mai mare la resurse si la preturi mai bune”, a mai spus Rosoiu.

Astfel, un investitor obisnuit de pe bursa, care a subscris in oferta Digi actiuni in valoare de 2-3.000 de euro, a ajuns sa castige doar cateva zeci de lei (30-100 lei) din cauza subscrierilor artificiale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri