"Sper sa castigam in turul doi, pentru ca municipiul Bistrita, judetul Bistrita-Nasaud, este o zona pe care noi o consideram foarte apropiata, cu buni romani, si am venit sa incurajez putin organiziatia. Au resurse, au potential ca in turul doi sa castige Victor Ponta aici. N-am venit sa-i cert, dar poate o sa-i dojenesc putin, avem o discutie, pentru ca ar fi bine ca fiecare dintre colegii nostri de la Bistrita sa-si ia rolul in serios si sunt sigur ca o sa si-l ia dupa discutia noastra", a spus Liviu Dragnea, care vineri seara participa la o intalnire cu liderii de organizatii PSD din judet.

El a explicat care au fost cauzele pentru care PSD Bistrita-Nasaud a pierdut alegerile in primul tur al prezidentialelor: primarii au vorbit prea puțin cu oamenii.

”Sunt anumite zone in judet in care colegi de-ai nostri nu si-au facut treaba cum trebuie, pe de o parte, iar pe de alta parte unii colegi primari foarte ocupati, pe buna dreptate, cu chestiuni administrative, au facut o greseala de nepermis: au vorbit prea putin cu oamenii. La cetateni nu este suficient sa le prezinti un proiect, este bine sa vorbesti cu ei, pentru ca dincolo de un proiect pe care il facem intr-o localitate, si Guvernul a facut suficiente, e nevoie ca fiecare militant PSD sa ajunga sa vorbeasca cu cat mai multi oameni si sa le spuna ce vrea sa faca Victor Ponta pentru ei. Asta cred ca a fost una din cauze, au luat primul tur mult prea usor, au crezut ca vine de la sine. Nu vine de la sine, dar eu sunt sigur ca in turul doi, in Bistrita, Victor Ponta va fi pe primul loc", a declarat presedintele executiv al PSD, potrivit Mediafax.

Citeste si:

El a spus ca "strategia s-a schimbat deja" in Ardeal pentru turul al doilea. "Cea mai importanta actiune pe care o vor face colegii nostri va fi sa mearga, atat cat pot, din casa in casa, sa vorbeasca cu cat mai multi oameni, dar direct si toti membrii, indiferent de functie. Toti o sa-si lase hainele cu functii acasa, fiecare membru de partid va vorbi direct cu oamenii, sa le spuna de ce e mai bun Victor Ponta decat Klaus Iohannis", a explicat liderul PSD.

El a mai spus ca mesajul PSD pentru ardeleni este acelasi ca pentru intreaga tara. In Bistrita-Nasaud, primul tur al alegerilor prezidentiale a fost castigat de Klaus Iohannis, cu 44,68% din voturi, in timp ce Victor Ponta a avut 36,28%, potrivit rezultatelor finale anuntate de Biroul Electoral Judetean.