Stratfor este o agentie de analize strategice si militare infiintata de George Friedman in 1996 in Austin, Texas, fiind recunoscuta la nivel mondial pentru rapoartele furnizate. George Friedman s-a aflat ultima data la Bucuresti in octombrie anul trecut, cand a participat la Bucharest Forum 2014, potrivit Mediafax.

In primavara aceluiasi an, el s-a intalnit, tot la Bucuresti, cu directorul Serviciului Roman de Informatii, cu care a discutat despre dinamica mediului de securitate regionala, securitatea energetica, relatia transatlantica, NATO, UE si parteneriatul strategic Romania-SUA, George Friedman fiind atunci intr-un turneu in mai multe tari din regiunea Marii Negre.

Acum, prezenta lui George Friedman la Bucuresti apare si in contextul crizei din Grecia, zona euro pregatindu-se pentru intrarea Greciei in incapacitate de plata.

Citeste si:

George Friedman, care s-a declarat in numeroase randuri un eurosceptic convins, spunea autoritatilor de la Bucuresti, in urma cu doi ani, ca Romania nu ar trebui sa intre in zona Euro, care este un proiect esuat din cauza diferentelor structurale prea mari dintre economiile statelor membre.

"Slava Domnului ca nu sunteti in Zona Euro! Nu intrati!", spunea atunci George Friedman intr-o conferinta sustinuta la Banca Nationala a Romaniei, intrebat cand ar trebui Romania sa adopte moneda comuna europeana. Recent, Romania si-a propus sa adopte moneda euro in 2019.