Politician mincinos este, deja, contradictie in termeni, insa noi, ca cetetani intr-un stat democratic, ar trebui sa „amendam” minciunile, promisiunile fara fundament si sa nu le uitam. Am sapat dupa declaratii ale ministrilor si ale altor politicieni care, desi nu foarte greu de pus in practica, nu s-au intamplat niciodata.

Mentionam ca nu am incercat niciun fel de „Top” al declaratiilor, toate fiind importante pentru un anumit segment de populatie, daca nu pentru toti.

1. Nu se va mai fuma in spatii publice. Din 2008!

Da, in urma cu 7 (sapte!) ani, Ministrul Sanatatii de pe atunci, Eugen Nicolaescu, promitea ca sustine o directiva prin care fumatul va fi interzis in toate spatiile publice si in locurile de munca, incepand cu 1 iulie 2008.

Comisia Europeana a fost, de fapt, la acea data, initiatoarea unei dezbateri publice privind interzicerea sau nu a fumatului in locurile publice, avind in vedere ca 15% din decesele inregistrate in Europa sint provocate, intr-un fel sau altul, de fumat. Statul care a dat startul in campania de interzicere a fumatului in spatiile publice, ce ii frustreaza pe fumatori, a fost Irlanda, care a introdus aceasta masura in 2004. Au urmat Suedia, Italia, Malta, Spania si Belgia, care au impus, la rindul lor, diverse tipuri de restrictii.

Intre timp, in Romania lucrurile nu prea s-au miscat. In continuare suntem unul dintre putinele state din Europa care inca permit fumatul in locuri publice, restaurante, cluburi, pub-uri.

2. Mii de kilometri de autostrazi si de cai ferate

Este un subiect deja „fumat”, dar nu trebuie deloc ignorat si iertat. In 2008, PSD promitea 1.000 de km noi de autostrazi si aceeasi lungime de cai ferate, din 2008.

Sa spunem ca avem aproximativ 600 de km de autostrazi si in prezent, iar parte din acesti kilometri amarati reprezinta un pericol pentru viata conducatorilor auto si nu numai? Si ca nu s-a mai construit nimic in materie de cai ferate ci, din contra, trenurile parca merg din ce in ce mai prost si incet? Vezi aici o comparatie intre CFR si un tren din Spania, de exemplu.

CNADNR: Salini Impregilo sa remedieze autostrada Orastie-Sibiu

CNADNR: Salini Impregilo sa remedieze autostrada Orastie-Sibiu

Si fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, promitea in 2008 exact 532 de kilometri de autostrada in urmatorii trei ani. Adica pana in 2011. O invitam pe Anca Boagiu sa goneasca cu 120 de km/h pe autostrazile fictive construite sub bagheta sa, sa vedem ce se intampla.

3. Salariu minim de 1000 de lei, net

Tot promisiunea PSD, tot din 2008. Salariul minim pe economie, desi a crescut cu putin, a ramas sub 800 de lei.

4. Sarim peste „autostrada suspendata a lui Oprescu”, dar…

…trebuie sa amintim si alte promisiuni mincinoase ale sale: un inel median, care sa fie paralel cu autostrada, culoare separate pentru liniile de transport in comun, taxiuri si utilitare. Exista doar doua-trei portiuni amarate in Bucuresti unde exista aceste separatoare, dar si pe acelea trec fara nicio problema masinile.

Citeste si:

Sa ramanem insa in SF si sa ne uitam spre cer, cine stie, poate apare acea autostrada fabuloasa.

5. Statul sa reintre in posesia hotelurilor neglijate

Promisiunea, alaturi de altele extrem de importante si care nu s-au implinit (vezi aici o lista de zece), a fost facuta de Elena Udrea, fost ministru al Turismului, in 2010.

Top 10 promisiuni de la Elena Udrea: Cum le comenteaza specialistii

Top 10 promisiuni de la Elena Udrea: Cum le comenteaza specialistii

Evident, de ea s-a ales praful. Si de promisiune, si de Elena Udrea. Vezi aici un exemplu concret, in statiunea Voineasa.

Cernobil de Romania: Statiunea Voineasa, infioratoare si periculoasa

Cernobil de Romania: Statiunea Voineasa, infioratoare si periculoasa

6. Coalitia PSD-PDL, 2008: Majoram salariile profesilor

Si nu cu orice pondere, ci cu 50%! A stat in picioare, pana cand nu a mai stat, din lipsa de bani. Protestele anemice ale profesorilor, printre cei mai prost platiti din Uniune, nu a convins coalitia de importanta invatamantului intr-o tara. „Statul ne vor prosti”. Pardon, ne vrea.

Tot in 2008, coalitia promitea eliminarea taxei auto. As lua aceasta promisiune si, la prima amenda primita, as merge catre cei care au promis si i-as pune sa o plateasca, in locul meu.

7. Program „after school”

Fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, promitea ca programele speciale „dupa scoala” vor revolutiona sistemul de invatamant din Romania, facand din meditatii un subiect al trecutului. Inca nu ne revenim dupa aceasta „revolutie”…

"Intentionam sa-i tinem mai mult pe elevi la scoala, in programul after-school. Acum facem o evaluare si incercam sa vedem, in scolile care au spatiu, cum putem sa transformam 'cornul si laptele' in after-school. Sa fie contributia guvernului, in asa fel incat copiii sa primeasca o masa calda la pranz si sa beneficieze de supraveghere, atat in partea de efectuare a lectiilor, cat si in partea de activitate extracurriculara. In acest fel vom scapa si de practica meditatiilor", promitea fostul ministru.

8. Victor Ponta, campionul

Din pacate la minciuni. Daca dai search pe Internet „Victor Ponta”, una dintre sugestii este „minciuni”. Sunt prea multe pentru a fi enumerate aici – promisiunea sa de a demisiona daca comisia abilitata de lege da decizie de plagiat; plagiat; minciuni in CV in privinta studiilor; neadevaruri, spuse in aceeasi zi chiar (!), privind resurse bugetare pentru functionarea spitalelor; salarii neprimite la Oltchim, desi Premierul promitea ca vor fi trimise; pact de coabitare si numiri din justitie in 2012 si lista poate continua.

9. Internet in banda larga in toata Romania

Nu stam deloc rau la viteze ale Internetului. La acoperire, stam insa destul de slab. Fostul ministru al telecomunicatiilor, Gabriel Sandu, actualmente si el inculpat in diferite dosare, promitea Internet in banda larga in toata tara, pana in 2010-2011.

Tot el promitea ca esecul si jenantul proiect e-Romania va deveni o platforma cu adevarat utila, complexa si completa, dar si trecerea 100% la televiziune digitala pana in 2011.

Parchetul va ancheta Omnilogic pentru proiectul e-Romania 2

Parchetul va ancheta Omnilogic pentru proiectul e-Romania 2

10. Rovana Plumb „uita”

In declaratia sa de avere, din perioada in care era Ministrul Mediului, stimabila doamna a omis sa treaca un Q7, in valoare de peste 50.000 de euro, dar si actiuni detinute in cadrul mai multor companii.

Minciunile sunt, cum ar spune o anumita clasa sociala cu anumite preferinte, "fara numar" cand vine vorba de politicieni. Poate este de ajuns sa iei o declaratie privind viitorul a unuia sau a altuia, si, in cele mai multe cazuri, ai o minciuna in ea. Noi ne-am limitat la 10, nu vrem sa ocupam tot Internetul, dar te invitam sa subliniezi si tu, altele.

Sursa foto: Shutterstock: Minciuna