Europarlamentarii aleg marti un nou presedinte al Parlamentului European, care ii va urma in functie lui Martin Schulz. Printre candidati se numara si europarlamentarul roman Laurentiu Rebega.

Sapte politicieni si-au depus candidatura pentru presedintia Legislativului UE. Este vorba despre Eleonora Forenza (Stanga Unita Europeana–Stanga Verde Nordica, Italia), Jean Lambert (Grupul Verzilor / ALE, Marea Britanie), Gianni Pittella (S & D, Italia), Laurentiu Rebega (Europa Natiunilor si Libertatii, Romania), Helga Stevens (Conservatorii si Reformistii Europeni, Belgia), Antonio Tajani (PPE, Italia) si Guy Verhofstadt (ALDE, Belgia), conform News.ro.

Este posibil, insa, ca mai multi deputati sa intre in cursa inainte de fiecare tur de scrutin. Antonio Tajani, un apropiat al lui Silvio Berlusconi, este favorit in cursa, dupa ce Verhofstadt a suferit o lovitura grea saptamana trecuta, cand europarlamentarii liberali au respins vehement o alianta cu miscarea populista italiana 5Stele, scrie Financial Times. Presedintele Parlamentului European este ales prin vot secret, iar castigatorul trebuie sa obtina 50% plus un vot.

Daca dupa trei tururi de scrutin nu este ales nici un candidat, asa cum sugereaza sondajele ca se va intampla, candidatii cu cele mai multe voturi vor participa la un al patrulea tur de scrutin, in care presedintele este ales cu majoritate simpla (cel mai mare numar de voturi). In caz de egalitate, este ales candidatul cel mai in varsta.

Presedintele P.E. coordoneaza toate lucrarile Parlamentului si ale organelor sale constitutive, precum si dezbaterile din sedintele plenare. El sau ea reprezinta Parlamentul in toate afacerile juridice si relatiile externe. De asemenea, el sau ea semneaza bugetul UE pentru ca acesta sa devina operational, dar si toate actele legislative adoptate prin procedura legislativa ordinara.

Majoritatea legislatiei UE are nevoie de aprobarea parlamentului European, astfel ca presedintele institutiei are un rol crucial in negocierile privind normele propuse de Comisie. Liderii europeni, in frunte cu Angela Merkel, cancelarul german, se tem ca un P.E. divizat va provoca si mai mult haos in politica europeana, intr-o perioada in care Bruxelles-ul incearca sa impuna politici controversate privind migratia, securitatea, pietele de capital, bancile si energia. Mai mult, Brexitul, care ar urma sa fie demarat pana la finalul lunii martie, duce blocul comunitar pe teren necunoscut.

Europarlamentarii isi aleg marti si cei 14 vicepresedinti, iar miercuri dimineata cei cinci chestori. Chestorii sunt responsabili de problemele administrative si financiare care ii privesc in mod direct pe deputati, cum ar fi punerea la dispozitia acestora a echipamentelor si a serviciilor generale. Ei sunt alesi in mod similar cu presedintele si vicepresedintii.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri