Ioannis Papalekas, unul dintre cei mai influenti investitori imobiliari din Romania, considera ca nume mari din piata fondurilor de investitii vor veni pe piata locala incepand de anul viitor, in contextul in care yield-urile (randamentele) in tarile din vest sunt in scadere. Ce planuri are Globalworth pe plan local, cum vede evolutia pietei de birouri, dar si ce solutii vede pentru stingerea litigiului si intrarea Cathedral Plaza in circuitul comercial - acestea sunt cateva din subiectele atinse in cadrul primei intalniri ale lui Ioannis Papalekas cu presa de business.

pozitia Millennium Building Development cu privire la Cathedral Plaza

Declaratie publica a episcopilor romano-catolici si greco-catolici

In contextul sinuos al proceselor care implica cladirea Cathedral Plaza, imobil care a intrat din 2013 in portofoliul lui Ioannis Papalekas, omul de afaceri a iesit la rampa, si a avut un prim dialog cu presa de business. Iata principalele declaratii.

  • Pana la finalul anului vom ajunge la proiecte de 1 mld. euro in Romania si vom mai investi inca 1 mld. de euro.
  • Nu exista o solutie juridica in cazul Cathedral Plaza, procesele mai pot continua inca 5-10 ani.
  • Ne vom concentra pe sectorul logistic si industrial. Vrem sa dezvoltam proiecte in Cluj, Timisoara si Constanta.
  • Vom dezvolta un proiect rezidential in zona Floreasca din Capitala, la fosta fabrica Automatica.
  • Nu ma intereseaza investitiile in retail. In opinia mea, sunt prea multe malluri in Capitala.
  • Piata de birouri din Bucuresti ar putea avea probleme in 2-3 ani.
  • Negociem tranzactii de 500 mil. euro anul acesta. Probabil nu se vor realiza toate in 2015.
  • Cred ca de anul viitor vom revedea marii investitori pe piata din Romania.
  • Vodafone a inchiriat 5.000 mp in birourile dezvoltate la fostul City Mall.
  • Am platit taxe de 200 mil. lei statului roman in 2014.
  • Sunt pe rol 12 procese in care Millennium Building Development este parte.
  • Agricultura este un sector interesant de investitii.

Litigiu de aproape 10 ani pe Cathedral Plaza: se intrevede o solutie finala?

Epopeea cladirii de birouri Cathedral Plaza a inceput in 2006, cand s-a obtinut autorizatia de constructie de la Primaria Sectorului 1 si au demarat lucrarile. Dupa debutul lucrarilor, Arhiepiscopia Romano Catolica a adus dezvoltatorul in instanta. Dupa ce initial instanta s-a pronuntat in defavoarea dezvoltatorului, Curtea de Apel Ploiesti a dat apoi o decizie definitiva si irevocabila in favoarea Millenium Building in 2009.

Intre timp, la finalul lui 2010, constructia cladirii a fost finalizata, dar disputele din Tribunal nu s-au incheiat. Arhiepiscopia a ajuns la Curtea de Apel Suceava, unde a fost revizuita decizia din Ploiesti si autorizatia de constructie a fost anulata, cladirea devenind astfel ilegala. In vara lui 2011, la Suceava a fost respinsa cererea devoltatorului de anulare a deciziei precedente a Curtii.

In iunie 2012 Tribunalul Dambovita dispunea inceperea procedurilor de demolare. Acelasi tribunal a hotarat in aprilie 2015 suspendarea executarii hotararii prin care incepeau procedurile de demolare.

In acelasi timp, din 2013, pe rolul Tribunalului Bucuresti exista un dosar, care are termen luna viitoare, care are ca scop reautorizarea cladirii Cathedral Plaza. De asemenea din 2011, dezvoltatorul a cerut PMB intrarea in legalitate a cladirii, cerere ca nu a primit niciun raspuns.

Cathedral plazaDe aproape 10 ani soarta Cathedral Plaza se plimba din tribunal in tribunal. Cand s-ar putea solutiona cazul? In teorie, daca nu apare niciun alt dosar, acest dosar care are ca scop intrarea in legalitate a cladirii, ar putea fi solutionat, inclusiv recursul, in aproape 2 ani, potrivit unor estimari din piata de avocatura. Realist vorbind insa, Arhiepiscopia Romano-Catolica poate deschide alte dosare care sa vizeze cladirea, iar acest razboi se poate intinde pe o perioada si mai lunga de timp. Acest lucru este admis si de noul proprietar al Cathedral Plaza, Ioannis Papalekas. „Nu exista o solutie juridica la acest caz. Poate sa mai stea in tribunal si inca 5-10 ani””, spune Papalekas care adauga ca are "o rabdare de fier".

Nu exista o solutie juridica la acest caz. Poate sa mai stea in tribunal si inca 5-10 ani.

Papalekas spune, de altfel, ca de cand a cumparat cladirea, el a incercat sa aiba un dialog cu Arhiepiscopul, insa nu a gasit deschidere pentru o rezolvare amiabila, necesara in opinia investitorului in conditiile in care o demolare este extrem de costisitoare si poate avea efecte nedorite asupra constructiilor din jur. Mai mult, Papalekas spune ca imobilul nou nu pune in niciun fel in pericol catedrala, iar acest razboi este dus in opinia omul de afaceri pentru "satisfactia personala a monseniorului Robu". Papalekas a anuntat recent ca il va actiona in instanta pe Arhiepiscopul Ioan Robu.

Investitorul grec atrage atentia ca Arhiepiscopul Ioan Robu si Arhiepiscopia au fost de acord initial cu ridicarea acestei cladiri. Potrivit lui Papalekas, dar si informatiilor date anterior presei de fostul actionar, Arhiepiscopia a inceput sa se opuna proiectului ulterior ca urmare a unor divergente cu fostul proprietar legate de o serie de spatii din cladire pe care Arhiepiscopia le cerea. Legat de epopeea Cathedral Plaza, investitorul grec mai spune ca o finalizare a conflictului poate avea loc prin interventia statului si se asteapta ca acest lucru sa se intample la un moment dat. Pana atunci insa, Cathedral Plaza, o cladire care a costat zeci de milioane de euro, este doar un centru de cost.

Episcopii cer exproprierea terenului

In timp ce proprietarul cladirii cere intrarea in legalitate a constructiei, legea permitand reautorizarea. Arhiepiscopia Romano Catolica discuta variante ca demolarea sau exproprierea. Episcopii romano-catolici si greco-catolici transmiteau pe 8 mai ca cer Guvernului Romaniei sa se implice pentru a expropria terenul pe care este cladirea si "refacerea cadrului contruit preexistent constructiei ilegale".

In acelasi timp, membrii Conferintei Episcopilor din Romania considera „inadmisibila si periculoasa dezinformarea grava vehiculata in mass-media de catre Primarul General al Capitalei, in concordanta cu noul proprietar, in ceea ce priveste situatia juridica a cladirii (…), suma intentionat exagerata necesara dezmembrarii si asa-zisa punere in pericol a Catedralei in cazul dezmembrarii colosului ilegal". De asemenea, se exprima ingrijorarea produsa de afirmatiile recente ale actualului proprietar al cladirii ilegale, Ioannis Papalekas, care sunt considerate „drept presiuni asupra autoritatilor Statului Roman, amenintari la adresa Bisericii Catolice din Romania si tentative de deturnare a atentiei de la punerea in aplicare a deciziilor irevocabile ale Justitiei romanesti, favorabile Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti”, se mentioneaza intr-un comunicat de presa recent al Arhiepiscopiei.

Citeste si:

    Cathedral Plaza, momentan doar un centru de cost

    Desi finalizata de aproape 5 ani, cladirea de birouri Cathedral Plaza nu a produs niciun fel de venit, fiind insa un centru important de cost. Taxele si impozitele anuale se ridica la circa 200.000 euro, iar paza si alte cheltuieli mai adauga circa 100.000 euro pe an cheltuielilor, spune Papalekas. Pe hartie insa, daca luam o chirie de 15-16 euro, cladirea ar trebui sa produca circa 3 mil. euro pe an, bani care au fost pierduti din 2010 de cand imobilul a fost receptionat.

    In plus, la reintrarea in circuitul comercial, investitorul ar mai trebui sa investeasca in cladire, care in anii acestia a mai suferit deteriorari, iar investitia suplimentara s-ar ridica la 2-3 mil. euro, potrivit estimarilor lui Papalekas.

    Ioannis Papalekas: Vom mai investi 1 mld. euro in Romania in urmatorii 2 ani. Ne focusam pe logistic si vom face birouri in Timisoara

    Omul de afaceri Ioannis Papalekas spune ca va ajunge sa detina un portofoliu de 1 mld. euro in Romania pana la finele acestui an, iar pentru urmatorii doi ani mai are in plan investitii de inca un miliard de euro. In ceea ce priveste planurile viitoare de investitii, Ioannis Papalekas spune ca focusul investitiilor viitoare va fi pe logistic, fiind vizate Timisoara, Cluj si Constanta, iar din total circa 300 mil. euro vor fi alocati acestui segment. "Vom construi foarte mult pe logistic in Timisoara. Incepem acum 150.000 mp. De asemenea, vom face birouri in Timisoara intr-o zona centrala. Vom incepe cu o prima faza de 20.000 mp, iar per total proiectul de birouri din Timisoara poate ajunge spre 60.000 mp", spune Papalekas.

    Citeste si:

      Sectorul de retail nu este atragator ca investitie pentru Papalekas din simplul motiv ca, in opinia sa, sunt prea multe malluri in marile orase din Romania. Rezidentialul, insa, devine interesant, iar anul viitor Ioannis Papalekas are in plan constructia unui proiect rezidential in zona Calea Floreasca la fosta fabrica Automatica. Va fi un proiect middle upper care va include turnuri cu locuinte. Legat de increderea romanilor in banci, Papalekas spune scurt: "toata lumea are incredere in bani". In opinia investitorului, aceasta este o perioada buna pentru investitii in rezidential in conditiile in care exista finantare, iar banii sunt mai ieftini pentru utilizatorii finali.

      Toata lumea are incredere in bani!

      Piata de birouri din Bucuresti este in continuare atractiva pentru investitorul imobiliar, care are in prezent in constructie Bucharest One si Gara Herastrau si care va incepe business campusul din zona Pipera pentru care a selectat constructorul. Ioannis Papalekas estimeaza, totusi, ca pot fi din nou probleme pe piata de birouri din Bucuresti in urmatorii 2-3 ani, in conditiile in care sunt tot mai multe dezvoltari, iar cresterea cererii nu va tine pasul cu dinamica noilor livrari.

      Cat va mai dura perioada propice pentru achizitii in Romania? "Depinde. Perioada va fi foarte scurta daca marii investitori ca AXA sau Blackstone se intorc repede pe piata romaneasca si mai lunga daca ei intarzie. Eu estimez ca de anul viitor vom revedea astfel de jucatori pe piata pentru ca are sens", spune Ioannis Papalekas, care mentioneaza ca aceasta reintoarcere are sens in contextul in care yield-urile sunt in scadere in Europa de Vest.

      Grecul adauga ca mai este timp pentru achizitii, iar Globalworth are planuri, purtandu-se negocieri pentru proprietati care ar duce la tranzactii de 500 mil. euro in 2015, insa precizeaza ca cel mai probabil nu toate se vor concretiza.

      Cat despre alte domenii interesante pentru investitii in Romania, Ioannis Papalekas spune ca nu are planuri pentru investitii in alte domenii, insa agricultura este un sector cu mult potential.

      In ceea ce priveste dosarul delapidarii SIF-urilor unde, potrivit unor informatii publicate pe surse, Papalekas ar fi fost pus sub acuzare, omul de afaceri spune ca este nevinovat, dar ca situatia a avut efecte negative, preferand sa stopeze mai multe discutii cu potentiali investitori pana la clarificarea definitiva a situatiei. Intrebat daca aceasta situatie va efecta urmatoarele strangeri de capital de pe bursa, Papalekas spune ca spera ca nu se va intampla asta.

      Globalworth este unul din cei mai importanti dezvoltatori si investitori din real estate cu 53 de angajati corporate si circa 200 pe partea de property management. Compania detine in Romania o serie de proiecte imobiliare preponderent pe segmentul de birouri din Bucuresti. Ioannis Papalekas detinea la sfarsitul anului trecut prin intermediul firmei Globalworth un portofoliu imobiliar de 600 milioane euro, excluzand cladirile Unicredit, Nusco Tower si Green Court.

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


      Setari Cookie-uri