"Nu exista sistematic un model prin care sa stii ca este o piata prin care atat in calitate de vanzator, cat si de cumparator sa poti lua deciziile cu cele mai bune instrumente la dispozitie. Vorbim de aceste lucruri de ani de zile, dar ar trebui si facut ceva, mai ales in ceea ce priveste transparenta preturilor si a ofertelor, din perspectiva impozitului pe tranzactii si a impozitului pe cladiri din punct de vedere al noului cod fiscal si al noului sistem de evaluare a cladirilor", spune Adrian Vascu (foto), la Real Estate Forum.

In opinia sa, sunt foarte putine locuri de unde poti sa afli cu cat s-a vandut un imobil. "Preturile sunt in contractele de vanzare-cumparare, dar are acces cineva la ele? Nu. Dar, toate contractele de vanzare-cumparare sunt depuse la primarii pentru a fi inmatriculate de catre noii proprietari. Ce fac autoritatile locale cu ele? Introduc in sistem date despre: vanzator, cumparator, adresa, suprafata, finantare bancara sau nu, dar mai putin pretul!"

Adrian Vascu a mai decalarat ca a convins in urma cu cinci ani Primaria orasului Cluj sa introduca si pretul. "Astfel, de trei ani este publicat pe siteul Primariei din Cluj o analiza a tranzactiilor de vanzare-cumparare, iar pentru 2015 informatiile sunt foarte variate. De exemplu, valoarea tranzactiilor imobiliare a fost 358 milioane de euro, la numar de 7.007 de tranzactii, majoritatea dintre acestea - 4.600, fiind apartamente. Tranzactiile cu finantare bancara au reprezentat o pondere de 25,6%, in crestere fata de anul trecut cand au fost 16%, insa pentru 75%, finantarea a fost din resurse proprii".

Fostul presedinte ANEVAR a subliniat ca din asemenea surse poate rezulta usor pretul pe mediu patrat al apartamentelor. "In 2015, pretul pe metru patrat in Cluj a fost de 873 de euro. Cu finantare bancare: 905 euro, fara finantare bancara: 820 euro. Daca din contract rezulta 873 de euro, de unde a aparut povestea ca nu mai gasesti apartamente sub 1.000 euro pe metru patrat? Acest gen de lumina care se poate aprinde in aceasta hala intunecata. Toate primariile din Romania detin contracte de vanzare- cumparare si sa puna la dispozitia publicului cu cat s-au vandut".

Sursa foto: Agerpres