Noua lista, data publicitatii duminica de Ministerul Sanatatii (MS), a fost elaborata de 16 comisii cu peste 120 medici, profesori si academicieni, a precizat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, scrie Mediafax.

Specialistii din comisii propun ca din cele 130 de molecule admise pe noua lista, 120 sa fie prescrise utilizandu-se protocoale specifice, care vor fi obligatorii.

Propunerea este facuta dupa analizarea a 167 de dosare depuse la MS, din care 130 au fost admise, 36, respinse, iar un dosar nu a fost evaluat, fiind incomplet.

"Comisia si-a asumat aceasta propunere de lista", a subliniat ministrul Sanatatii.

Impacul bugetar al introducerii noii liste este estimat, pentru 2014, la o suma intre 500 si 700 de milioane de lei, care va fi acoperita integral din taxa clawback, a precizat Nicolaescu.

"Daca guvernele 2009-2012 ar fi actualizat lista macar in fiecare an, atunci impactul bugetar ar fi fost de numai 10%, o singura data, ceea ce ar fi insemnat ca nu s-ar fi ajuns la cazuri in care pacientii sa moara pentru ca nu sunt molecule", a adaugat ministrul Sanatatii.

Eugen Nicolaescu a mai spus, pe de alta parte, ca luni va fi postat pe site-ul ministerului, la sectiunea transparenta decizionala, proiectul de hotarare de guvern privind actualizarea listei medicamentelor compensate, dupa care procedura legata de aceasta va continua.

Citeste si:

"Pana in 9 ianuarie, vor putea fi depuse contestatii, iar pe 11 ianuarie se va constitui comisia de solutionare a constestatiilor si pana la maximum 24 ianuarie aceste contestatii trebuie solutionate, astfel incat, la sfarsitul lui ianuarie, proiectul sa fie inaintat Guvernului, spre aprobare", a explicat ministrul Sanatatii.

Potrivit MS, cele mai multe molecule si indicatii terapeutice de pe noua lista sunt pentru cancer (inclusiv leucemii), diabet, boli reumatice, prevenirea accidentelor vasculare (anticoagulante) si hepatite virale.

De asemenea, lista contine, printre altele, medicamente pentru insuficienta cardiaca cronica, boli rare, Parkinson, epilepsie, osteoporoza, tratamente post-transplant (in cazul respingerii grefei) si episoade depresive majore.

Ministrul Sanatatii a explicat ca la realizarea listei a fost utilizata, pentru prima data, o procedura complexa, europeana, cu multe "filtre".

Nicolaescu a mai spus ca evaluarea economica a fost facuta prin analize de impact bugetar. "E prima data cand se propune o lista elaborata dupa o metodologie de evaluare agreata la nivel national. Metodologia s-a bazat pe respectarea acordurilor cu FMI, BM si CE", a mai spus el.

Ministrul a adaugat ca in primul semestru din 2014 va fi facuta o revizuire a intregii liste de compensate si gratuite, iar in semestrul al doilea va fi alcatuita o "lista finala", care "sa dea tuturor garantia ca poate fi suportata din bugetul pe care il are Romania in domeniul sanatatii".

"E un mesaj si pentru industria farmaceutica", a spus Nicolaescu, in acest context.