Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat, dupa votul de respingere, ca Ministerul stie ce trebuie sa faca pentru a ajuta Romania sa ia cele mai bune decizii in acest domeniu. Deputatul PNL George Scutaru a afirmat ca rolul Parlamentului nu este sa ofere o lege dedicata unei companii si i-a rugat pe parlamentari sa aiba aceeasi deschidere si in alte proiecte sensibile, cum ar fi respingerea Legii amnistiei si gratierii, potrivit Mediafax.

Deputatul PDL Gheorghe Tinel a spus ca multumeste celor care au manifestat in strada si i-au convins pe social-democrati ca initiativa lor privind Rosia Montana nu este in interesul national. "Pana la urma, ratiunea a invins", a mai aratat deputatul PDL, adaugand ca trebuie gasite solutii pentru ca bogatiile tarii sa fie exploatate in interesul national.

Deputatul independent Remus Cernea a spus si el ca votul deputatilor este o consecinta, in mare masura, a efortului facut de societatea civila in strada pentru a se opune acestui proiect extrem de nociv.

Varujan Pambuccian a aratat ca spera ca acest vot de respingere sa fie un punct final al acestei chestiuni si sa nu mai apara in viitoar o lege de acest tip. Acest proiect elaborat de Guvern a suscitat in sesiunea trecuta dezbateri aprinse si a generat proteste de strada. Comisia speciala, condusa de senatorul PSD Marius Valcov, i-a audiat pe toti cei implicati, inclusiv pe reprezentantii societatii civile, iar, in final, a dat un raport de respingere, dupa ce PNL a anuntat ca nu-l sustine.