"Legea are ca scop stimularea prezentarii gravidelor la consultatiile prenatale prin acordarea gratuita, pentru fiecare nou-nascut, a unui sprijin material care consta in produse de imbracaminte si ingrijire la nivelul indicatorului social de referinta. Sprijinul material se acorda o singura data, la iesirea din spital sau la eliberarea certificatului de nastere, doar daca gravida s-a prezentat la consultatiile prenatale", potrivit proiectului depus de 32 de parlamentari la Senat.

In Romania, doar o gravida din trei se prezinta la consultatiile prenatale in perioada sarcinii, desi medicii le recomanda viitoarelor mame sa mearga la cel putin opt controale ginecologice, se arata in expunerea de motive a initiativei legislative.

Initiatorii proiectului mai spun ca Romania inregistreaza valori record ale mortalitatii materne si infantile. Astfel, o femeie din 2.600 moare in timpul sarcinii, aceleasi valori fiind raportate in Iran, fata de media europeana de doar un deces la 8.900 de sarcini. Peste jumatate din decesele materne sunt cauzate de hemoragii majore (35%) si hipertensiune (18%), se mai arata in expunerea de motive semnata de deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru.

In ceea ce priveste mortalitatea infantila din prima zi de viata, la nivel european, Romania ramane tara cu cea mai mare incidenta, cu 9,80%, dublu fata de media UE, fiind similara celei din Tonga sau Samoa, se mai arata in documentul citat.

Tot in Romania, un copil mai mic de un an moare la fiecare cinci ore, iar principala cauza este prematuritatea. In fiecare an se nasc peste 2.000 de prematuri in Romania, iar rata prematuritatii a ajuns la noua la suta.

Potrivit expunerii de motive, introducerea acestei masuri de preventie stimuleaza prezentarea la consultul prenatal si monitorizarea corespunzatoate a sarcinii, pentru a asigura la timp tratamentul adecvat, ceea ce va duce la reducerea morbiditatii si mortalitatii materno-fetale.

Citeste si:

Costurile generate de acordarea acestui sprijin material femeilor care fac dovada prezentarii la consultatiile prenatale ar avea o valoare cuprinsa intre 30 si 90 de milioane de lei anual, potrivit studiilor de impact invocate in expunerea de motive.

Potrivit expunerii de motive, costurile anuale ale acestei masuri de preventie sunt echivalente cu cele pentru o singura zi de tratament, de 1.000 de euro, pentru toti prematurii, respectiv aproximativ 20.000.

Legea privind stimularea prezentarii gravidelor la consultatiile prenatale ar diminua eforturile financiare necesare tratamentului patologiei materno-fetale si cheltuielile legate de dezvoltarea unor copii cu probleme la nastere, sustin initiatorii proiectului.

Valoarea in lei a sprijinului material de care vor beneficia mamele care fac dovada prezentarii la consultatiile prenatale ar urma sa fie actualizata anual, prin hotarare de guvern, in functie de rata inflatiei. Fondurile pentru acordarea sprijinului material, precum si cheltuielile generate de transmiterea acestui sprijin se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, care va fi suplimentat cu sumele necesare.

Proiectul de lege privind stimularea prezentarii gravidelor la consultatiile prenatale a fost elaborat dupa modelul Finlandei, care a introdus acest sprijin material inca din 1938, pentru combaterea mortalitatii infantile in familiile sarace, iar in 1949 l-a generalizat.
"Chiar si dupa 75 de ani, «cutia finlandeza» face parte din traditiile importante ale tarii si reprezinta un simbol al maternitatii. Statisticile arata ca si aceasta «cutie finlandeza» contribuie la realizarea celei mai mici mortalitati infantile din lume", potrivit expunerii de motive.

Legea ar uma sa intre in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, daca propunerea legislativa va intruni sprijinul Parlamentului. Senatul este prima camera sesizata.