In statiunea Predeal, preturile pentru vacanta de Paste de anul acesta sunt comparative cu cele de anul trecut, iar hotelierii au oferte de la 250 de lei de persoana pentru o vacanta de trei nopti, la peste 1.000 de lei de persoana pentru aceeasi perioada petrecuta intr-un hotel exclusivist. Din oferte nu lipseste masa cu produse traditionale, iar unii dintre hotelieri pregatesc surprize pentru copii sau lansari de lampioane in noaptea de Inviere, noteaza Mediafax.

Astfel, vacanta de Paste intr-un hotel de cinci stele din Predeal costa de la 1.350 de lei pentru doua persoane cazate timp de trei nopti in camera dubla, pana la 2.300 de lei pentru doua persoane cazate pentru patru nopti in apartament. Pachetele turistice includ mic dejun si cina, dar si masa festiva de Paste, cu muzica live in restaurantul hotelului. Oaspetii vor fi primiti cu oua rosii, cozonac si vin la intoarcerea de la biserica in noaptea de Inviere si vor avea acces la sala de fitness, sauna, jacuzzi si piscina. La acest hotel copiii de pana la sapte ani au gratuitate, cei cu varste intre 7 si 12 ani platesc 120 de lei pe zi, beneficiind de masa si de un pat suplimentar in camera parintilor.

Tot la Predeal, un hotel de patru stele isi asteapta oaspetii cu pachete turistice speciale pentru perioada 10-13 aprilie. Astfel, turistii vor primi trei nopti de cazare cu mic dejun, acces la SPA, cina festiva dupa slujba de Inviere, dejun si cina in ziua de Paste. Gazdele au pregatit pentru copii un loc de joaca deschis in fiecare zi, cadouri si surprize de la Iepurasul de Paste. Aici, tariful pentru vacanta de Paste porneste de la 850 de lei de persoana si ajunge la peste 1.000 de lei de persoana, pentru cei care vor sa se cazeze in apartament.

In schimb, la un hotel de trei stele din statiunea Predeal, doua persoane vor plati 930 de lei pentru trei nopti de cazare intr-o camera dubla, preturile crescand la 1.140 de lei pentru cei care doresc sa se cazeze intr-o garsoniera si ajungand pana la 1.200 de lei pentru turistii care vor sa ocupe un apartament. Pachetele turistice pentru perioada de Paste includ nu doar cazare, ci si mic dejun si cina, masa festiva, tratatie cu produse traditionale, dar si acces la sauna si jacuzzi.

La Predeal exista oferte de tip "last minute"

Si vilele din statiune au pregatit oferte speciale pentru perioada sarbatorilor. O vila de trei stele percepe un tarif de 506 lei de persoana pentru trei nopti de cazare, in perioada 10-13 aprilie, oferta incluzand si demipensiune, brunch in prima zi de Paste, gustare cu produse traditionale.

Citeste si:

Tot la Predeal, la unele vile exista oferte de tip "last minute" care includ doua nopti de cazare, a treia fiind oferita gratuit, cu mic dejun, masa festiva, "platou specific" in noaptea de Inviere, totul la pretul de 250 de lei de persoana. In plus, ca sa-i atraga pe turisti, gazdele au pregatit o lansare de lampioane dupa slujba de Inviere, lampioanele fiind distribuite oaspetilor gratuit, la receptia unitatii de cazare.

Unitatile de cazare mici, fara restaurant, dar cu bucatarie proprie, se inchiriaza integral grupurilor de turisti, la preturi care pornesc de la 1.500 de lei pentru trei nopti.

La Poiana Brasov, tarife considerabil mai mari

Un hotel de patru stele a pregatit oferte speciale de trei, cinci sau sapte nopti de cazare, cu preturi de la 180 de euro de persoana pentru trei nopti si 300 de euro de persoana pentru un sejur de sapte zile, oferta valabila pentru un apartament in care se vor caza cel putin patru persoane. Hotelul ofera mic dejun, dejun traditional, cina festiva, muzica live interpretata de artisti celebri, dar si petreceri pentru copii cu personaje din povesti si concursuri de oua incondeiate.

Un alt hotel are oferte pentru perioada de Paste care se adreseaza in mod special familiilor cu copii. Oferta, care este valabila pentru minimum trei nopti, este conceputa special pentru doi adulti si doi copii, care vor plati de la 140 de euro pe noapte pentru cazarea in camera dubla, pretul incluzand de asemenea un brunch de Paste cu produse traditionale romanesti, primire cu oua rosii si cozonac dupa slujba de Inviere, dar si un "masaj de eliberare a stresului" pentru adulti si acces la un loc de joaca cu animatori, vanatoare de oua, ateliere de origami pentru copii. In plus, hotelul le ofera turistilor care vor petrece Pastele acolo posibilitatea sa plece mai tarziu decat in mod obisnuit, ora de check-out fiind 16.00.

La hotelurile de trei stele din Poiana Brasov preturile sunt mai mici: 640 de lei de persoana pentru trei nopti de cazare sau 830 de lei pentru patru nopti de cazare cu "primire in seara de Inviere", cina festiva de Paste cu muzica mixata de un DJ, acces la jacuzzi, sauna, piscina, sala de fitness, sala de jocuri.

Sursa foto: Schior / Shutterstock.com