Consilierii judeteni suceveni au votat, luni, in unanimitate, un proiect de hotarare care prevede scaderea taxelor pe Aeroportul Suceava, transmite corespondentul Mediafax. Astfel, potrivit hotararii, care va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2016, tariful de aterizare se reduce de la 5 euro/tona la 3 euro/tona, serviciile pentru pasageri scad de la 5 euro/pax la 2 euro/pax, tariful de securitate aeroportuara scade de patru ori, de la 4,16 euro/pax la 1 euro/pax, iar tariful de stationare se reduce la jumatate, de la 0,2 euro/tona/ora la 0,1 euro/tona/ora.

De asemenea, la aterizare, operatorii aerieni care au cel putin 40 de zboruri pe luna vor beneficia de reducerea tarifului la jumatate, cei cu cel putin 30 de zboruri lunar sa aiba o reducere de 45 la suta, pentru cel putin 20 de aterizari pe luna tariful sa scada cu 40 la suta, iar operatorii care au minimum opt aterizari lunar sa aiba o reducere de 35 la suta. Tarifele de iluminare, tranzit si transfer raman la nivelul stabilit pentru anul 2015, conform proiectului de hotarare aprobat de CJ.

Presedintele CJ Suceava, Catalin Nechifor, a declarat, dupa adoptarea noilor tarife, ca pe langa compania Tarom care va relua zborurile spre Suceava din 12 noiembrie, autoritatile sucevene se afla ”in discutii avansate” pentru semnarea unor contracte cu companii low-cost, pentru destinatii europene, dar ca in acelasi timp se discuta pentru zboruri charter pentru turisti care vin sa viziteze Bucovina.

La sfarsitul lunii septembrie, CJ Suceava a lansat in dezbatere publica proiectul de hotarare care prevedea scaderea taxelor pe aeroportul sucevean. Atunci, presedintele Consiliului de Administratie al Aeroportului Iasi, Marius Bodea, a declarat ca propunerea CJ Suceava privind reducerea de pana la patru ori a tarifelor pe aeroportul sucevean este ilegala si contravine legislatiei europene, adaugand ca va trimite o notificare catre conducerea institutiei.

Citeste si:

”Nu poti sa faci asa ceva, este ilegal, contrazice legislatia europeana. Vom notifica CJ Suceava pe aceasta tema. Poate ca ei citesc legislatia invers, dar nu ai voie sa reduci tarifele de patru ori, regulile europene sunt ferme si clare. (...) Prevederile Comisiei Europene sunt clare. Se interzice ca intr-un areal sa practici tarife ce afecteaza direct competitorul, ori aeroportul din Iasi este in apropiere. CJ Suceava deruleaza un proiect european pentru modernizarea aeroportului, ar trebui sa fie atenti, pentru ca normele sunt stricte si te trezesti ca dai inapoi intreaga finantare”, afirmat, la acel moment, Marius Bodea.

Seful aeroportului iesean mai spunea ca este usor sa fii director punand taxe de doar un euro, dar ca tinta ar trebui sa fie profitabilitatea aeroportului. Aeroportul Suceava a fost redeschis in 25 octombrie, dupa finalizarea lucrarilor de modernizare realizate printr-un proiect in valoare de 105 milioane de lei, din fonduri europene.

Lucrarile de modernizare la aeroport au inceput in 13 ianuarie 2014. Prin proiectul cu finantare europeana asigurat prin POS-Transporturi s-au modernizat pista de rulare, balizajul, s-a construit un nou turn de control si a fost pregatit terenul in vederea amplasarii sistemului de navigatie. Lucrarile de modernizare la aeroport au fost realizate prin trei proiecte, unul finantat de Romatsa, care a instalat aparatura de control si trafic aerian, unul de modernizare a pistei si a sistemului de balizaj, finantat de Uniunea Europeana, si un proiect de modernizare a aerogarii, cu fondurile Consiliului Judetean.

Consiliul Judetean Suceava continua programul de modernizare a facilitatilor aeroportuare prin amenajarea unui nou terminal de pasageri si cargo, folosind o mare parte din constructiile Centrului Economic Bucovina Suceava aflat in proximitate, inclusiv pavilionul expozitional care va fi terminalul pentru imbarcare pentru destinatii externe. Pentru acest proiect, Aeroportul Suceava a obtinut o finantare de 100.000 de lei in vederea efectuarii studiului de fezabilitate, urmand ca din primavara anului viitor sa inceapa lucrarile de amenajare a noului terminal.