"Canada e acasa"

"Canada e acasa"Ana Patriciu (foto) va implini 28 de ani peste aproape doua luni, insa prefera varsta de 27 de ani. “Cred ca inca incerc sa trag de timp”, spune ea. Cele mai multe amintiri din copilaria sa se leaga de Canada, tara in care a plecat in urma cu multi ani impreuna cu mama si cu sora sa.

In Canada a urmat scoala primara, liceul si a inceput facultatea. “Apoi m-am incapatanat sa vin in Romania, sa vad cum este la noi. Am studiat doi ani la Academia de Studii Economice (ASE) si m-am intors in Canada”, povesteste Ana Patriciu. In cei doi ani petrecuti in Romania, ea a lucrat in cadrul agentiei de publicitate Odyssey, controlata de tatal sau. “Canada este locul pe care il consider acasa, iar Romania imi place si, in plus, este locul unde fac business”, subliniaza ea.

Dupa Canada, a urmat Elvetia, unde Ana Patriciu a urmat la Geneva cursurile de finante in cadrul Universitatii de Business Europene, pe care le-a absolvit in 2008. “Geneva imi place foarte mult, cand stateam acolo spuneam ca a fost construit pentru mine, insa nu cred ca va fi orasul in care ma voi stabili. Pentru moment, nu exista alta varianta in afara de Romania”, adauga fiica cea mare a miliardarului Dinu Patriciu.

Insa tocmai aceasta sintagma este uneori povara pe care tara noastra o aduce. “Sa faci business in Romania ca fiind fiica lui Dinu Patriciu este putin mai greu decat pentru altcineva. Sunt asteptari mari si o stacheta foarte sus, dar am acumulat o experienta considerabila de la el si imi place ceea ce fac, cred ca este o provocare”, spune Ana Patriciu.

In prezent, Ana Patriciu conduce restaurantele Madame Pogany si Heritage, din Bucuresti si spune ca nu vrea sa se implice in alte afaceri. Compania DP Holding, detinuta de familia Patriciu, este actionar la ambele restaurante.

“Am urmat drumul care mi-a placut si am ales domeniul care m-a atras. In Canada, tinerii sunt invatati sa lucreze de la o varsta foarte mica si sunt total de acord cu aceasta mentalitate. Mai mult, cred ca trebuie sa lucrezi inainte de facultate ca sa-ti poti da seama de domeniul care iti place. Si pe fetita mea as sfatui-o acelasi lucru”, spune Ana Patriciu, care a nascut recent. Singura conditie este sa-ti placa ceea ce faci, continua ea, pentru ca alfel nu exista motivatie si nu vei intelege esecul sau succesul pe care il vei avea.

Heritage, investitii de 2 mil. euro

Heritage, investitii de 2 mil. euroAna Patriciu isi imparte timpul intre Floreasca si Piata Romana: dimineata este la restaurantul Madame Pogany, deschis in 2010, in urma unei investitii de 400.000 de euro, iar dupa-amiaza si seara, la Heritage (foto), restaurant redeshis in aceasta luna. Heritage a fost deschis initial in toamna lui 2007, in urma unei investitii de 1,5 milioane de euro si a fost inchis de doua ori, ultima data in luna mai 2010.

Noua redeschidere a implicat o investitie de 500.000 de euro, care a fost directionata catre schimbarea decorului si reimpartirea incaperilor din vila. Relocarea restaurantului nu a fost niciodata o optiune, chiar daca chiria medie oscileaza in prezent intre 8.000-9.000 de euro/luna.

Pentru anul in curs, Ana Patriciu estimeaza ca traficul restaurantului va ajunge la 40-50 de persoane pe zi, care pot opta pentru unul din cele trei trei niveluri de meniu, cu preturi de 60, 90 si 135 de euro. In prezent, echipa restaurantului Heritage este formata din 25 de persoane, dintre care trei sunt bucatari germani. “Am investit mult in pregatirea angajatilor. De exemplu, bucatarii au fost trimisi doua luni la training in Germania. Cred ca de departe nemtii se diferentiaza de romani prin rigiditate. Pentru ei, nu exista compromisuri”, precizeaza ea.

In plus, incepand cu 12 aprilie, Juan Amador, unul din cei 50 de bucatari din lume cotati cu 3 stele Michelin, a demarat primul sau proiect gastronomic din Europa de Est la restaurantul Heritage. Juan Amador este unul considerat dintre cei mai buni 50 de bucatari ai lumii, fiind singurul Chef din Germania care detine doua restaurante cu stele Michelin, Amador si Amesa. El va veni de cel putin doua ori pe luna in Romania, spune Ana Patriciu.

"Cred ca 80% din succesul unui restaurant este asigurat de mancare, restul fiind dat de atmosfera si servicii. In Romania, oamenii s-au obisnuit ca nu pot avea parte de servicii de calitate, dar trebuie sa demonstram ca acest lucru nu mai este valabil, ca putem oferi calitate", adauga ea.

"Tata este mentorul meu in business"

"Tata este mentorul meu in business"Ana Patriciu vorbeste putin de tatal ei, miliardarul Dinu Patriciu (foto), insa recunoaste ca este cel mai important model de business pe care il are. “Tatal meu este si va fi mentorul meu in business. Avem in comun placerea de a lucra, tenacitatea si ambitia. Eu, in schimb, sunt mai rabdatoare, el nu mai are timp sa fie rabdator”, spune ea.

Impreuna s-au gandit si la renovarea restaurantului Heritage, iar pentru un timp, a fost luata in calcul si repozitionarea intr-un business club. “Ramane un restaurant, nu cred ca Romania este pregatita pentru conceptul de business club. Ne-am gandit la acest concept, insa deocamdata nu cred ca este aplicabil pe piata locala”, precizeaza Ana Patriciu.

Cel mai bogat roman, Dinu Patriciu, se claseaza pe locul 540 in topul miliardarilor, cu o avere pe care Forbes o estimeaza la 2,2 miliarde de dolari. Clasamentul Forbes include un numar record de 1.210 miliardari.

Ce spune Dinu Patriciu, despre:

Companiile petroliere: “Nu numai ca sunt primele care isi platesc datoriile catre stat, ci sunt chiar obligate sa o faca. Sunt creditori ai statului, nu debitori, platind acciza la iesirea din rafinarie, inainte de a comercializa produsele, in fiecare zi de 25 a lunii”.

Criza: “Nu ne aflam intr-o criza mondiala a petrolului, ci intr-o criza economica din care fiecare va iesi mai repede in functie de cat inteligenta”.

Energia alternativa: “Nu vom asista la o trecere catre combustibilii alternativi. Aceste industrii si tehnologii alternative supravietuiesc datorita subventionarii de care state”.

Citeste si
Anul 2010 pentru Dinu Patriciu in 60 de secunde.