Primul magazin Arket este situat pe Regent Street, una dintre cele tranzitate strazi de shopping din Londra, potrivit retaildetail.eu.

In plus, H&M a lansat operatiunile online, brandul Arket fiind disponibil in 18 tari: Austria, Belgia, Germania, Ungaria, Portugalia, Slovacia, Cehia, Irlanda, Slovenia, Spania, Italia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Suedia, Franta, Polonia si Marea Britanie.

Retailerul pregateste inaugurarea celei de-a doua locatii, pe 17 septembrie, in Bruxelles. Pana la finalul anului, Arket va mai deschide un magazin in Copenhaga, iar in primavara anului viitor va fi prezent si in Stockholm.

Brandul scandinav Arket este pozitionat pe segmentul high-end si se concentreaza pe colectii de lunga durata, total opus de ceea ce ofera H&M, cu piese atemporale si un design simplist.

In plus, Arket comercializeaza si mici colectii ale altor branduri, precum Nike, Adidas si Veja. Preturile articolelor Arket pornesc de la 5 dolari si ajung pana la 500 de dolari.

Pe langa articole vestimentare de lux, in magazinele Arket exista si un coffee bar si o zona de food cu produsele chef-ului suedez Martin Berg, ceea ce face parte din planurile retailerul suedez de a construi un nou concept de shopping.

“Ideea noastra a fost sa cream un magazin care sa fie relevant pe mai departe. Am observat ca astazi clientii sunt stresati si presati de timp si vrem sa le fie mai usor, oferindu-le un mix atent selectionat”, a declarat Lars Axelsoon, CEO H&M.

H&M este al doilea cel mai mare retailer de fashion din lume, dupa Inditex. Fondat in 1947, in Suedia, H&M a ajuns sa detina 4.499 de magazine in intreaga lume pentru toate cele sapte branduri ale grupului: H&M, COS, Monki, Weekday, & Other Stories, Cheap Monday si Arket.