În contextul tot mai dificil al agriculturii românești, afectată, printre altele, de seceta prelungită și de creșterea prețurilor, tema finanțării este mereu una de actualitate, iar anul acesta nu face excepție. Având în vedere importanța acesteia, prin urmare, conferința Agricultura Viitorului îi dedică un panel întreg la evenimentul de profil care va avea loc la hotelul Sheraton, pe data de 23 aprilie, reunind profesioniști din domeniu precum și fermieri deopotrivă. Înscrie-te gratuit AICI și vino alături de noi pentru a afla care este starea agriculturii românești și soluțiile care pot ajuta la dezvoltarea acesteia.

  • Bogdan Alexandrescu, director al Direcției Agri din cadrul CEC Bank, care va explica procesul prin care fermierii pot accesa creditele care le sunt necesare, precum și noutățile pe care le aduce Creditul Fermierul
  • Adrian Cosor, reprezentant al companiei Adama, ce activează în industria de produse pentru protecția plantelor, care ne va dezvălui rezultatele programului de cashback pentru fermieri Adama Cash+ la un an de la lansare
  • Mihaela Vasile, reprezentantă a fintech-ului pentru fermieri Agreena, care ne va explica felul în care poate fi construit un cadru de suport financiar și plăți pentru tranziția la agricultura regenerativă.

Înscrie-te gratuit AICI și vino alături de noi pentru a afla care este starea agriculturii românești și soluțiile care pot ajuta la dezvoltarea acesteia.

Totodată, alături de specialiștii în finanțare, vor fi prezente la eveniment, într-o secțiune separată a acestuia, reprezentante ale fermierilor care, pe lângă o dezbatere sinceră despre rolul femeilor în agricultura românească, ne vor oferi la rândul lor propriile opinii privind necesitățile de finanțare pe care le întâmpină în activitatea de zi cu zi.

Nu în ultimul rând, un alt subiect important ce va fi dezbătut la ediția de anul acesta a evenimentului Agricultura viitorului este cel al prezenței produselor românești pe rafturile retailerilor, acesta fiind de altfel un alt canal important ce le poate asigura acces la fonduri consistente atât fermierilor cât și producătorilor locali.

Găsești AICI agenda evenimentului, lista completă de speakeri și toate temele pe care le vom aborda pe 23 aprilie la Sheraton Hotel din București în cadrul unei noi ediții Agricultura Viitorului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri