Șoferii din întreaga lume sunt prinși de febra achiziției unei mașini electrice în acest an, chiar și cu prețuri în creștere. Astfel, este aruncat la coș scenariul de peste un deceniu conform căruia vânzările de vehicule electrice vor lua avânt numai după ce prețurile bateriilor vor scădea sub un anumit prag care să le facă atractive financiar.

Anul acesta, cererea de vehicule electrice a rămas puternică, chiar dacă costul mediu al celulelor bateriilor litiu-ion a crescut la aproximativ 160 de dolari pe kilowatt-oră în primul trimestru, de la doar 105 dolari anul trecut. Costurile au crescut din cauza întreruperilor lanțului de aprovizionare, a sancțiunilor asupra materiilor prime rusești și a speculațiilor investitorilor, scrie Reuters.

Pentru un vehicul ieftin și mic, cum ar fi Hongguang Mini, cel mai bine vândut vehicul electric din China, costurile mai mari ale bateriei au adăugat aproape 1.500 de dolari în plus, adică 30% din prețul final.

Prețurile la benzină și motorină au explodat de când Rusia a invadat Ucraina, iar experții au remarcat că preocupările de mediu îi determină și pe mai mulți cumpărători să aleagă vehiculele electrice, în ciuda economiei volatile.

Producătorii, de la americanii de la Tesla la chinezii de la SAIC-GM-Wuling, au transferat costurile asupra clienților, creșterile de preț fiind cu două cifre pentru vehiculele electrice.

Costurile în creștere, transferate către clienți

Andy Palmer, președintele producătorului slovac de baterii EV InoBat, spune că marjele de proft din industria bateriilor sunt deja mici, așa că „costurile în creștere vor trebui să fie transferate producătorilor de mașini”.

Producătorii de autovehicule precum Mercedes-Benz vor transfera probabil creșterile către clienți dacă prețurile materiilor prime continuă trendul ascendent. „Trebuie să păstrăm marjele de profit în limite rezonabile”, a declarat pentru Reuters directorul departamentului tehnologic Markus Schaefer.

Chiar și cu mașini mai scumpe, cumpărătorii de electrice nu au fost descurajați până acum. Vânzările globale în primul trimestru au crescut cu aproape 120%, conform estimărilor EV-volumes.com. Nio, Xpeng și Li Auto din China au înregistrat vânzări record de vehicule electrice în martie. Tesla a livrat un număr record de 310.000 de vehicule electrice în primul trimestru.

Tehnologia din spatele bateriilor electrice

„Există un alt tip de punct critic pe care se pare că l-am atins – emoțional sau psihologic în rândul consumatorilor”, a declarat Venkat Srinivasan, director al Centrului pentru Știința Colaborativă pentru Stocarea Energiei de la Laboratorul Național Argonne al guvernului SUA din Chicago. El a spus că „din ce în ce mai mulți oameni” vor cumpăra vehicule electrice „în ciuda costurilor mari ale bateriei și mașinii”.

Această creștere a costurilor bateriilor ar putea reprezenta o problemă în tendința pe termen lung în care îmbunătățirile tehnologice și producția pe plus au împins costurile în jos timp de peste 30 de ani. Costul mediu a fost de 105 dolari per kilowatt oră în 2021, cu aproape 99% mai puțin față de cei peste 7.500 de dolari, cât se înregistra în 1991.

Experții spun că fabricare bateriilor ar putea rămâne ridicată în următorii doi ani, iar apoi este posibilă o altă scădere. Asta deoarece investițiile mari ale producătorilor de automobile și furnizorilor în minerit, rafinare și producția de celule de baterii, la care se adaugă diversificarea surselor de materii prime, ar putea înclina balanța, de la lipsă, la excedent.

„Este ca o bulă – și pentru ca acea bulă să se așeze, va fi nevoie să așteptăm cel puțin sfârșitul anului 2023”

Prabhakar Patil, consultant, fost director al LG Chem.

Compania britanică de baterii Britishvolt urmează să lanseze producția de baterii la o fabrică de 45 de gigawați-oră din nord-estul Angliei în 2024. Directorul de strategii, Isobel Sheldon, a spus că sfatul pe care compania îl primește de la furnizorii de materii prime este „nu vă fixați prețurile acum, așteptați următoarele 12 luni și fixați prețurile atunci pentru că totul va fi mai uniform.” „Această supra-asigurare a resurselor ar trebui să fie depășită până atunci”, a spus ea.

Cererea este mai mare ca oferta

Industria a așteptat mult timp ca pragul de cost al celulei bateriei să ajungă la 100 de dolari pe kilowatt-oră, deoarece vehiculele electrice atingeau paritatea prețurilor cu echivalentele combustibililor fosili. Dar, odată cu creșterea prețurilor la benzină și schimbarea preferințelor consumatorilor, asta s-ar putea ca acest lucru să nu mai conteze la fel de mult, spun analiștii.

Cererea de vehicule electrice din China și din alte piețe „crește mai repede decât credeau oamenii – mai rapid decât oferta de materiale” pentru bateriile pentru vehicule electrice, a declarat Stan Whittingham, co-inventator al bateriilor litiu-ion și laureat al Premiului Nobel în 2019.

Preocuparea față de mediu și climă i-a motivat și pe cumpărători, în special pe cei mai tineri, să aleagă vehiculele electrice în locul celor care ard combustibili fosili, a declarat Chris Burns, directorul executiv al Novonix, un furnizor de materiale pentru baterii din Halifax.

„Mulți tineri iau decizii de cumpărare dincolo de simpla economie și spun că vor conduce un vehicul electric doar pentru că este mai bun pentru planetă. Ei fac pasul către electrice, chiar dacă ar fi mai ieftin să conduci o mașină cu motor clasic”

Chirs Burns, directorul Novonix, furnizor de materiale pentru baterii auto

„Nu cred că vom înceta să vedem rapoarte care încearcă să arate o tendință de scădere a prețurilor bateriilor spre 60 de dolari sau 80 de dolari pe kilowatt-oră, dar este posibil să nu se ajungă niciodată la aceste valori”, a spus el. „Cu toate acestea, asta nu înseamnă că adoptarea vehiculelor electrice nu va crește.”

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri