Exporturile UE de maşini electrice şi hibride au crescut anul trecut cu 69%, în termeni valorici, la 42 miliarde de euro (44,26 miliarde de dolari), depăşind importurile pentru al doilea an, conform datelor Eurostat, transmite Reuters, citată de Agerpres.

În 2021, exporturile de autoturisme hibride, fără reîncărcare din surse externe, au urcat la 22,9 miliarde de euro, în timp ce exporturile de maşini integral electrice au ajuns la 12,3 miliarde de euro, iar cele de vehiculele hibride reîncărcabile au crescut la 6,8 miliarde de euro.

Valoarea totală a importurilor a crescut cu 40%, la 29 miliarde de euro, arată datele Eurostat.

De asemenea, valoarea exporturilor a depăşit valoarea importurilor în 2021, după ce în 2020, valoarea importurilor a depăşit valoarea exporturilor.

Marea Britanie a fost cea mai importantă destinaţie pentru exporturile UE de autoturisme hibride fără reîncărcare din surse externe şi de maşini integral electrice, reprezentând 26% şi, respectiv, 28% din total, fiind urmată de Norvegia şi Statele Unite.

Vehiculele hibride reîncărcabile au fost exportate în principal în Marea Britanie, China şi SUA.

Japonia a fost piaţa de origine pentru 23% din importurile UE de autoturisme hibride fără reîncărcare din surse externe, în 2021.

Pentru maşinile integral electrice, China a fost responsabilă pentru 43% din importuri, în timp ce vehiculele hibride reîncărcabile au fost în mare parte importate din Statele Unite.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri