România şi Republica Moldova vor colabora mult mai strâns în domeniul infrastructurii, în domeniul rutier dorindu-se continuarea Autostrăzii Unirii (A8) până la Chişinău (Republica Moldova) şi Odesa (Ucraina), a scris ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook, notează Agerpres.

"Am discutat astăzi cu omologul meu din Republica Moldova, Andrei Spînu, despre cum ne putem dezvolta parteneriatul pe toate sectoarele de transport! Mai întâi, am propus întrunirea, în februarie, a Comisiei Mixte bilaterale pentru coordonarea tuturor activităţilor referitoare la proiectarea şi construirea Podului peste Prut de la Ungheni. Am convenit asupra necesităţii de a identifica şi alte proiecte transfrontaliere eligibile prin fonduri europene (CEF). Acestea ar putea fi depuse la următorul apel de aplicare, care va fi lansat în luna septembrie a acestui an. În prezent sunt deja identificate trei propuneri: construcţia Podului de la Ungheni (proiect aprobat în luna decembrie 2022); construcţia infrastructurii de acces la acest pod care să includă un punct de trecere a frontierei (pe teritoriul Republicii Moldova) şi modernizarea DJ 249 pentru asigurarea descărcării şi conexiunii cu infrastructura existentă (pe teritoriul României); asigurarea conexiunii rutiere Albiţa (România) - Leuşeni (Republica Moldova)- pentru care aplicaţia va fi depusă în perioada septembrie 2023 - ianuarie 2024. În domeniul rutier, ne-am dori ca Autostrada Unirii (A8) să fie continuată până la Chişinău (Republica Moldova) şi Odesa (Ucraina)", a notat ministrul.

Potrivit acestuia, a fost abordat şi subiectul modernizării şi construcţiei mai multor poduri rutiere transfrontaliere peste Prut: Podul de la Sculeni (Sculeni); Podul Oancea (Cahul); Podul Albiţa (Leuşeni) - pod nou; Podul Răducăneni (Bărboieni) - pod nou; Podul Bumbăta (Leova) - pod nou; Podul Fălciu (Leca/Cantemir) - pod nou.

În domeniul infrastructurii feroviare, cele două părţi au discutat despre extinderea liniei de cale ferată cu ecartament larg până la Staţia Nicolina. Astfel, trenurile ar putea circula pe cale ferată cu ecartament larg pe relaţia Ungheni - Cristeşi Jijia - Socola- Nicolina.

De asemenea, un punct de interes comun este şi reabilitarea coridorului feroviar Iaşi (Aeroportul din Iaşi) - Ungheni - Chişinău (Aeroportul din Chişinău) - Odesa, prin finanţare obţinută de la Banca Mondială.

"În contextul conflictului armat din Ucraina, am reamintit că, în septembrie 2022, au fost finalizate lucrările pentru repunerea în funcţiune a liniei de cale largă din frontiera cu Republica Moldova (Giurgiuleşti) până la silozul de la dana portuară Galaţi. Linia cu ecartament larg permite încărcarea şi descărcarea directă a vagoanelor ucrainene, fără transbordare, care circulă pe relaţia Galaţi (RO) - Giurgiuleşti (R.Moldova) - Reni (Ucraina). În domeniul aerian am discutat despre posibilitatea creşterii numărului de frecvenţe ale operatorilor aerieni români pe segmentul Bucureşti - Chişinău - Bucureşti, dar şi despre diversificarea destinaţiilor prin operarea unor noi curse de pe mai multe aeroporturi internaţionale din România", a mai scris Grindeanu.

Sursa foto: Sorin Grindeanu / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri