Brazilianul Felipe Massa, care a ratat la diferență de un punct titlul mondial al piloților în sezonul 2008 din Formula 1, a anunțat că va acționa în justiție Federația Internațională a Automobilului (FIA), dar și Formula One Group (FOM), deținătorul drepturilor comerciale ale competiției. Dacă Massa are câștig de cauză, Lewis Hamilton ar putea să piardă unul dintre cele șapte campionate pe care le-a câștigat până acum în carieră.

Recent, reprezentanții fostului pilot Ferrari Felipe Massa au confirmat că un proces a fost deschis, la Înalta Curte de Justiție din Londra, împotriva celor două organisme care ghidează sportul, dar și împotriva lui Bernie Ecclestone, fostul CEO al FOM. Sud-americanul în vârstă de 42 de ani consideră că rezultatul cursei din Singapore din 2008 ar trebui să nu mai fie luat în calcul, acest Grand Prix fiind în mijlocul scandalului „Crashgate”, scrie Autosport.

Embed from Getty Images

Cursa de pe circuitul stradal Marina Bay a rămas în memoria colectivă ca urmare a accidentului provocat deliberat de conaționalul Nelson Piquet, Jr. Acesta s-a izbit de perete pentru a provoca o neutralizare cu safety car, această răsturnare a situației ajutându-l pe coechipierul Fernando Alonso să preia conducerea și să se impună. Massa, în schimb, a suferit în urma unei treceri pe la standuri care a prins Scuderia Ferrari pe picior greșit, motiv pentru care s-a clasat abia pe locul al 13-lea și nu a punctat. Rivalul la titlu Hamilton, pe atunci pilot McLaren, a încheiat pe podium.

În urmă cu un an, Ecclestone a declarat într-un interviu, că cei de la vârful Formulei 1 ar fi avut îndeajuns de multe informații la dispoziție în timpul sezonului 2008 pentru a anula rezultatele cursei din Singapore. Conform statutului competiției, un rezultat nu mai poate fi alterat sau anulat după ceremonia de premiere de la finele stagiunii, moment în care campionul mondial își primește oficial trofeul, iar rezultatele devin definitive.

Embed from Getty Images

Britanicul a declarat că s-a decis, intern, ca FIA și FOM să nu investigheze mai amănunțit situația din Singapore deoarece scandalul ar fi afectat imaginea campionatului. De asemenea, după ce Piquet a recunoscut că a provocat accidentul cu bună știință, ceea ce a dus la suspendarea șefului echipei, Flavio Briatore, coechipierul Fernando Alonso s-a distanțat de incident. Actualul pilot Aston Martin a declarat la acel moment că nu știa de întreg planul, deși întreaga echipă Renault a primit o interdicție de a participa în F1 de doi ani, dar care a fost suspendată. Și directorul tehnic Pat Symmonds a fost lovit cu o suspendare de cinci ani, dar a revenit ulterior la Williams.

Ecclestone: Massa are dreptate să mă dea în judecată

Ecclestone a reacționat la decizia lui Massa și a declarat că brazilianul „a luat decizia corectă”. Chiar și așa, merită menționat că Bernie a acuzat, nu demult, un moment de amnezie când a spus că nu ține minte să fi oferit interviul în care a recunoscut că GP-ul din Singapore putea fi anulat, schimbând destinația titlului mondial din urmă cu 16 ani.

Embed from Getty Images

Massa își dorește ca FIA să recunoaște că și-a încălcat propriile regulamente interne deoarece n-a investigat prompt „Crashgate”, relatează Autosport. „Clientul nostru vrea și achitarea unor daune financiare în contextul pierderilor pe care le-a suferit ca urmare a faptului că FIA nu și-a făcut treaba, cu complicitatea FOM-ului și a lui Bernie Ecclestone”, se arată într-un comunicat publicat de firma de avocatură care-l reprezintă pe Massa.

De asemenea, se menționează că brazilianul, care încă este activ în competițiile de turisme din țara sa natală, nu a reușit să ajungă la o soluționare amiabilă cu niciuna dintre părți. Daunele la care se așteaptă Massa sunt însemnate, presa vorbind de o sumă 60 și 150 de milioane de lire sterline. Acest scandal se derulează în timp ce actualul șef al FIA, Muhammad Ben Sulayem este investigat deoarece s-ar fi implicat pentru a anula o penalizare primită de același Fernando Alonso anul trecut, în Arabia Saudită, dar și pentru că a încercat să scoată GP-ul Las Vegasului din calendar.

Embed from Getty Images

Jean Todt, fost șef la Ferrari și cel care a fost înlocuit de Ben Sulayem la cârma Federației Internaționale este și el de partea lui Massa. În decembrie, francezul a spus că, într-adevăr, rezultatul MP-ului din Singapore nu ar fi trebuit să conteze în campionatul din 2008, situație în care Felipe ar fi devenit campion, iar Hamilton ar rămâne cu doar șase coroane mondiale (cu unul mai puțin decât Michael Schumacher).

Todt l-a contrazis pe Ecclestone în interviul oferit L'Equipe, acesta susținând că accidentul deliberat al lui Piquet și întreg planul pus la cale de Renault n-ar fi fost descoperit decât la un an distanță, adică după data de 31 decembrie 2008 când rezultatele devin definitive și inatacabile. El recunoaște, însă, că nu doar Ecclestone, ci și Max Mosley și Charlie Whiting (fostul director de curse al F1) ar fi știut mai multe detalii înainte ca totul să apară în presă, în 2009.

Embed from Getty Images

„Când am ajuns eu la FIA, însă, nu am fost informat despre aceste detalii [pe care le-ar fi cunoscut deja Whiting și Mosley]. Dacă se poate dovedi că Federația cunoștea mai multe informații încă din 2008, atunci lucrurile s-ar putea schimba. Din păcate, atât Charlie cât și Max nu mai sunt printre noi, dar, privind în urmă, cred că ar fi trebuit ca FIA să ceară anularea cursei”, a explicat Todt. De menționat că, în 2008, Jean ocupa poziția de CEO și Special Adviser la Ferrari.

Sursa foto: LEVANTEMEDIA / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri