După un proiect pilot de șase luni în 2023, e-Mobility Rentals și Glovo anunță consolidarea parteneriatului lor cu vehicule electrice ce funcționează pe bază de baterii universale interschimbabile. Pornit inițial cu 24 de vehicule, pilotul și-a triplat capacitatea, atât cu scutere electrice, cât și cu mini-vehicule pe baterii, se arată într-un comunicat.

Curierii care folosesc platforma Glovo au de acum acces la 62 de vehicule și scutere pe baterii, mai precis este vorba de 38 de e-cars și 24 de e-mopede. Rezultatele obținute în urma pilotului reprezintă un pas semnificativ în direcția unei mobilități mai curate într-o capitală în care principala sursă care alterează calitatea aerului este traficul rutier (58%):

  • Livratorii care au utilizat aceste vehicule au confirmat o agilitate sporită în navigarea orașului, livrări mai rapide și curse optimizate. Curierii și-au îmbunătățit timpii de livrare, frecvența comenzilor - adică numărul mediu de comenzi dintr-o săptămână, a crescut iar realocările de comenzi au scăzut.
  • Pe întreaga durată a programului inițial de șase luni, curierii au beneficiat de suport constant din partea e-Mobility Rentals, prin asistență rutieră 24/7, asigurare auto garantată, înlocuirea vehiculelor la nevoie precum și de schimb gratuit de baterii, vehicule ușor de condus și autonomie nelimitată (fiecare schimb de baterie adaugă 50 Km de autonomie la e-car și 100 km la e-moped).
  • Pe durata pilotului au fost parcurși peste 390.000 km, echivalând cu o reducere de aproximativ 88 de tone de emisii de CO2.
  • Iar cele peste 5.900 de schimburi de baterii au demonstrat eficiența și rapiditatea soluției e-Mobility Rentals, în condițiile în care un schimb de baterie de face în mai puțin de 1 minut

Sursă foto: e-Mobility Rentals

„Interacțiunea cu livratorii Glovo și mai ales datele pe care le-am colectat prin intermediul soft-ului de management integrat în Swap Stations și al aplicației mobile ne-au ajutat să măsurăm parametrii de funcționare a soluției și să înțelegem cum o utilizează beneficiarii,” a declarat Alexandru Slavu, Chief Operating Officer e-Mobility Rentals.

România este singura țară în care Glovo a desfășurat acest proiect pilot folosind mopede și mașini electrice cu baterii universale interschimbabile. În următoarea perioadă, compania de delivery va extinde soluția e-Mobility Rentals formată din flotă de vehicule electrice și stații battery swap, accesibile printr-un serviciu de leasing operațional îmbunătățit și va mări, în acest fel, numărul comenzilor transportate cu zero emisii, în București și în țară.

Sursa foto: Glovo

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri