Renault a avut discuţii săptămâna aceasta cu firmele chineze Li Auto şi Xiaomi privind colaborarea în domeniile automobilelor electrice şi vehiculelor inteligente, deschizând uşa unei posibilele colaborări tehnologice cu cele două companii, a anunţat grupul auto francez, transmite Reuters, conform Agerpres.

"Directorul nostru general Luca de Meo s-a angajat în conversaţii importante cu liderii din industrie, inclusiv cu partenerii noştri Geely şi Dongfeng, cu furnizori importanţi dar şi cu noi jucători precum fondatorii Li Auto şi Xiaomi Technology", a informat directorul de achiziţii şi parteneriate de la Renault, Francois Provost, într-o postare pe LinkedIn.

Aceste discuţii, care au avut loc la Salonul auto de la Beijing, vin pe fondul unor relaţii tensionate între Europa şi China, în condiţiile în care Comisia Europeană a lansat o serie de investigaţii asupra exporturilor chineze.

Printre aceste investigaţii se numără o anchetă pentru a stabili dacă creşterea vânzărilor de automobile electrice chineze pe continentul european se datorează unor subvenţii incorecte. Autorităţile chineze au respins această acuzaţie şi la rândul lor au acuzat Europa de protecţionism.

Luca de Meo a spus că Europa se confruntă cu un act de echilibristică delicat pentru a-şi proteja piaţa şi în acelaşi timp pentru a învăţa de la constructorii auto chinezi, care sunt cu mult înainte în dezvoltarea de automobile electrice şi software pentru aceste automobile.

Conform unui studiu recent Transport & Environment, de altfel, în viitorul nu foarte îndepărtat aproape un sfert din mașinile electrice vândute în Europa vor veni din China.

Renault are deja un parteneriat cu grupul auto chinez Geely în domeniul motoarelor termice şi hibride şi colaborează de asemenea cu companii importante din sectorul tehnologiei precum Google şi Qualcomm în ceea ce priveşte panourile de bord inteligente.

Cât privește piața din România, Renault rămâne cea mai populară marcă străină de pe piața din România și în 2024.

Sursa foto: Shutterstock / sylv1rob1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri