Chevrolet a vandut 477.194 de autovehicule in 2010, ceea ce reprezinta o imbunatatire a volumului cu 12 procente fata de anul 2009 si locul al doilea in topul vanzarilor din toate timpurile in Europa pentru marca americana.
Cota de piata in Europa a marcii Chevrolet a atins 2,5 procente. Anul 2010 s-a incheiat cu valori record pentru cota de piata in ceea ce priveste trimestrul al patrulea (2,7 procente) si luna decembrie (3,0 procente). De-a lungul anului, cota de piata a crescut in 21 de tari din Europa.

In 2010, cota de piata Chevrolet a crescut in unsprezece tari europene, patru dintre acestea in Europa de Vest (Austria, Danemarca, Portugalia, Spania) si sapte in Europa Centrala si de Est (Bosnia, Bulgaria, Croatia, Romania, Slovenia, Turcia, Uzbekistan). In Rusia, Chevrolet si-a aparat pozitia de prima marca externa cu o cota de piata de 5,9 procente.

„Cu sapte noi modele care vor fi lansate in acest an, avem ocazia de a ridica marca Chevrolet la urmatorul nivel in Europa”, a declarat Wayne Brannon, presedinte si director executiv al Chevrolet Europe.

Chevrolet urmeaza sa lanseze in Europa noul MPV pentru familie, Orlando, ultima generatie a SUV-ului Captiva, noul Aveo (sedan cu patru usi si hatchback cu cinci usi) si versiunea hatchback cu cinci usi a modelului compact Cruze.

Gama va fi extinsa prin Corvette Grand Sport si versiunile coupe si decapotabila ale noului Camaro. La sfarsitul anului, in showroomurile europene va aparea Volt, autovehiculul electric cu autonomie extinsa.

„Pana in prezent, gama noastra de modele a acoperit mai putin de 30 de procente din piata europeana. Cu cele sapte „masini aniversare” si mai multe motoare noi diesel si pe benzina, vom fi prezenti in peste jumatate din segmentele de pe piata,” spune Brannon.

Modelul cel mai bine vandut in Europa in 2010 a fost Spark, autovehiculul mini. Lansat la inceputul anului, Spark a avansat rapid pana pe pozitia a 4-a in segmentul autovehiculelor mini din Europa, detinand o cota de peste 7 procente din segmentul respectiv.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri