Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Targu Jiu, ca anul viitor Guvernul va majora cu 15 la suta capitalul social al Complexului Energetic Oltenia, astfel incat banii care vin din zona privata sa ramana in companie pentru modernizare, dar statul va ramane in continuare actionar majoritar.
Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, a declarat, intr-o conferinta de presa, la Targu Jiu, sustinuta alaturi de premierul Victor Ponta, ca in primele patru luni de la infiintare Complexul Energetic Oltenia a obtinut un profit de 30 de milioane de euro, precizand ca profitul a fost posibil odata cu liberalizarea pietei de energie, scrie Mediafax.

Ministrul a precizat ca liberalizarea pietei de energie a dus la scaderea pretului energiei electrice in lunile septembrie si octombrie cu circa patru la suta lunar, dar si la anularea contractelor cu "baietii destepti" de la Hidroelectrica.

In aceeasi conferinta de presa, Victor Ponta a afirmat ca Guvernul va majora anul viitor capitalul social al Complexului Energetic Oltenia (CEO), dar statul va ramane in continuare actionar majoritar.

"Avem in acordul cu Fondul Monetar International o crestere a capitalului social la CEO, listare prin majorare de capital social cu 15 la suta, astfel incat toti banii care vin din zona privata raman in companie pentru modernizare, iar statul isi pastreaza pachetul de control de doua treimi", spus Ponta.

De asemenea, ministrul Daniel Chitoiu a explicat ca investitorul care va contribui la majorarea capitalului social al Complexului va deveni "actionar minoritar semnificativ", dand exemplul Fondului Proprietatea.

Afirmatia lui Chitoiu a fost comentata ironic de premierul Ponta:"Fondul Proprietatea e foarte semnificativ, cu ghilimele de rigoare, e foarte semnificativ".

Premierul a mentionat, in contextul declaratiei despre profitul CEO, ca Guvernul ar putea renunta la ideea de a introduce management privat la aceasta companie.

"Avem o conducere de o luna. Vreau sa vedem daca este eficienta, daca produce profit. Vreau sa vedem daca e o conducere buna. Ideea de management privat a fost aceea ca nu reusim noi sa punem manageri care sa obtina profit. Daca sunt manageri care obtin profit si dezvolta compania, facem o evaluare. Evaluarea o face viitorul Guvern, adica noi", a declarat Ponta.

Complexul Energetic Oltenia este condus in prezent de Laurentiu Ciurel, fost consilier judetean si vicepresedinte al PSD Gorj. Acesta a demisionat din partid la inceputul toamnei pentru a deveni independent politic si a putea ocupa functia respectiva.

Complexul Energetic Oltenia este compus din termocentralele si minele de carbune din Oltenia si are peste 18.000 de angajati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri