Familia Cocan, antreprenorii din spatele business-ului „Laptaria cu Caimac”, vor sa isi extinda afacerea cu lactate 100% romanesti prin deschiderea unei fabrici de kefir, care urmeaza sa fie cea mai mare din Europa, cu o capacitate de productie de 30 de tone de kefir pe zi.


Noua unitate de productie urmeaza a fi deschisa in urmatorii 2-3 ani, chiar langa fabrica de lactate pe care Madalina si Adrian Cocan au deschis-o, in urma cu un an, in localitatea Dragoiesti din judetul Ialomita.

„Pentru aceasta fabrica este nevoie de o investitie de minimum 4 milioane de euro pentru care vom lansa o campanie de crowdfunding chiar in aceasta vara. Imediat ce strangem banii, vom incepe lucrul care estimam ca va dura in jur de 2 ani”, a declarat, pentru Wall-Street, Adrian Cocan (foto), care adauga ca prin deschiderea acestei fabrici se vor crea circa 50 de locuri de munca.

In Europa, mai exista astfel de unitati de productie in tari precum Germania, Marea Britanie, Italia sau Danemarca, insa aceste fabrici au o capacitate zilnica de productie mai mica decat cea pe care urmeaza sa o aiba cea din Romania.

Romanii nu consuma kefir, ci bauturi „tip kefir”

Cocan a explicat de ce este nevoie de o noua unitate de productie pentru un singur produs.

Kefirul este un super-contaminant, iar daca incepi sa produci kefir intr-o fabrica, poti produce doar asta. De aceea, in Romania, se fabrica si se consuma bauturi «tip kefir», cu ajutorul unor culturi lactice care imita gustul, textura, aciditatea si chiar bulele kefirului. In consecinta, foarte putini romani stiu care este, de fapt, gustul kefirului.

Dar doar maximum 40% dintre produsele fabricii ialomitene urmeaza sa fie destinate consumului intern, restul fiind planificate pentru export.

„Consumul de kefir este in crestere la nivel european, asa ca tintim exportul in piete precum Marea Britanie, Germania, Elvetia sau Austria. Nu vom avea insa un sigur sortiment, ci minumum 3 retete diferite de kefir”, mai spune antreprenorul.

Laptaria cu Caimac a vandut anul trecut peste 500.000 de sticle de lapte, sana si lapte batut si a bifat o cifra de afaceri de 9,1 milioane de euro.

Pe langa iesirea pe pietele externe, planurile de dezvoltare prevad atat extinderea gamei de produse, in special branzeturi, cat si prezenta in cat mai multe retelel de retail traditional.

Laptaria cu Caimac este producatorul de lactate de specialitate, 100% romanesti, naturale si minimum procesate.

Produsele lansate pana acum in magazine sunt: laptele de la vaca, iaurtul natural, casul zvantat, sana, laptele batut si smantana dolofana.

Pe langa fabrica de lactate, Laptaria cu Caimac are si propria ferma, cu 2500 de vaci din rasa Holstein Friesian. Fabrica de procesare, in care s-au investit peste 5 milioane euro, are o capacitate tehnica de procesare de aproximativ 75 tone de lapte pe zi, iar tehnicile de procesare moderne permit pasteurizarea laptelui la o temperatura mai joasa decat media obisnuita, pentru a pastra gustul autentic al laptelui de la vaca si o parte cat mai mare din substantele nutritive.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri