Ioana Nainer, Janssen România: Sănătatea mintală începe să nu mai fie un subiect tabu în România

Izbucnirea pandemiei a lăsat urme adânci în sistemele de sănătate din întreaga lume. În România, spitalele nu au fost suficient de bine pregătite, ceea ce a făcut ca în scurt timp să se ajungă la atingerea capacității maxime a unităților spitalicești. Dar oare sănătatea mintală a românilor nu a avut momente în care a ajuns la capacitate maximă?

„În această perioadă, mă gândeam că s-a deschis o conversație foarte bună pe sănatate mintală, unul pe nevoia protejării sănătății mentale a oamenilor. Poate sunt prea optimistă, dar un subiect cumva tabu a început încet să nu mai fie tabu. Trebuie sa știm că avem nevoie să ne protejăm sănătatea mintală la fel cum ne protejăm și organele”, a declarat Ioana Nainer Patient Engagement, Advocacy & CSR Lead Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România, în cadrul celei de-a doua ediții a conferinței CSR – Growing Responsible, organizată de wall-street.ro.

Prevenția la români, un subiect dificil

Mentalul colectiv al românilor nu include, de cele mai multe ori noțiunea de prevenție, în clasamentul priorităților în fața unor evenimente neprevăzute, dar mai ales pline de necunoscut, cum a fost pandemia de COVID-19. În cadrul companiei, Ioana Nainer spune că s-au derulat mai multe campanii de conștientizare a diverselor afecțiuni ale românilor, dar și campanii prin care îi indeamnă pe români să-și facă analizele de sânge anuale.

„Sistemul de sănătate din România permite o mai mare conștientizare doar ca trebuie conectate două puncte: serviciul și omul care trebuie să își facă acele analize. Prevenția e direct legată de educație pentru că partea de prevenție implică o conștientizare a faptului că ar trebui să faci ceva înainte să îți apară un semn sau un simptom. De-a lungul anilor, fiind și companie farmaceutică am putut să vedem o evoluție a nivelului de conștientizare a prevenției, dar mai e mult de lucru în acest sens”, a mai precizat Ioana Nainer, în cadrul conferinței.

Ioana Nainer a discutat în cadrul evenimentului și despre programul inițiat de Johnson & Johnson -WiSTEM2D (Femei în Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică, Manufactură și Design), dedicat fetelor și femeilor de orice vârstă, pentru a le suscita interesul pentru știință. Scopul proiectului este să le deschidă apetitul elevelor din gimnaziu și liceu pentru domenii în care femeile activează mai puțin.

Citeste si:
Mihai Boldijar, Bosch România: Încă pleacă prea mulți români din țară
Mihai Boldijar, director...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

„Le dăm ocazia elevilor să experimenteze, să afle mai multe puncte de vedere, să afle lucruri noi (...) În primul an școlar (2018-2019) am ajung la 2.000 de elevi, iar anul acesta am trecut de 5.000 de elevi. Acum doi ani am fost în șapte județe, iar ulterior am ajuns în aproape toată țara.

Am avut o provocare odată cu pandemia pentru că programul presupunea deplasarea voluntarilor Johnson & Johnson în școli, ceea ce nu s-a mai putut face. Am trecut rapid pe webinarii și interacține online. Dar chiar și așa, mi-a întărit convingerea că elevii sunt deschiși la noutate, ne-a fpcut să evdem că pot să interacționeze dacă metoda de predare este interesantă și subiectul prezintă interes.

Ioana Nainer Patient Engagement, Advocacy & CSR Lead Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România a fost prezentă la Cea de-a doua ediție a Conferinței CSR – Growing Responsible, realizată de wall-street.ro, în parteneriat cu: Lidl, Cez Group, Vodafone, Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson în România.

Citeste si:
Cât au costat testele COVID-19 făcute până acum în România
Cât au costat testele...
Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri